Reacţia doctorului Ianceu, supraviețuitor în accidentul din Apuseni, după publicarea raportului privind tragedia
Doctorul Sorin Ianceu, supraviețuitor al accidentului aviatic din munții Apuseni, a declarat luni, că Adrian Iovan va rămâne "un erou", care a cunoscut importanța misiunii la care participa și "și-a împins limitele personale, ale echipajului și avionului pe care-l pilota", transmite Agerpres.
'Raportul CIAS nu schimbă nimic din ceea ce am declarat imediat după accident. Ceea ce apare în raport este cam ceea ce am declarat și noi de la început, ce știam și noi. Partea de givraj o știam și am spus-o de la început. Încă din timpul zborului am spus-o colegilor mei.
Dar referitor la restul, la hotărârile comandantului și faptul că hotărârile lui și el este suveran în timpul zborului, nu pot să comentez pentru că nu am competența necesară și nici nu vreau să comentez acest lucru. Pentru că e puterea unui comandant... Și am avut un comandant alături de noi, Dumnezeu să-l odihnească, poate unul dintre cei experimentați piloți ai țării, la acel moment. Așa că nu pot să contest deciziile lui,' a declarat dr. Ianceu.
Citeşte şi: RAPORTUL TRAGEDIEI DIN APUSENI. Avionul pilotat de Adrian Iovan era supraîncărcat
Medicul supraviețuitor a adăugat că Adrian Iovan 'va rămâne un erou'.
'Pot să fac doar o supoziție, faptul că fiind... nu neapărat copleșit, dar fiind marcat de importanța acestor zboruri, pentru că nu era la primul zbor alături de echipele de prelevare, importanța misiunii să-l fi determinat să împingă avionul și respectiv inclusiv echipajul la unele limite care au dus la această tragedie.
Nu era la primul zbor de prelevare. Cumva făcea parte din echipă. Și-atunci, poate există, sentimental, vorbind, această presupunere. (...) Pot să-i găsesc nu neapărat o scuză, dar pot să cred că și-a împins propria persoană la limită în dorința de ajunge la Oradea știind importanța misiunii la care participăm noi.
Pentru mine rămâne același om, nu schimbă nimic ce am declarat imediat după accident, în ochii mei va rămâne un erou, pentru că cinci din șapte supraviețuitori cred în mare măsură că viața li se datorează celui care a fost Adrian Iovan', a mai spus dr. Ianceu.
Cauza determinantă a producerii accidentului din munții Apuseni în ianuarie 2014 constă în oprirea motoarelor ca urmare a givrajului sever al carburatoarelor, în timp ce una dintre cauzele favorizante ale tragediei a fost decizia eronată a comandantului aeronavei de a zbura o lungă perioadă de timp în condiții de givraj, relevă Raportul final al Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile, dat publicității luni.