Reacţia lui ION ILIESCU după redeschiderea dosarului MINERIADEI: nu mă simt vizat
Fostul președinte Ion Iliescu a declarat, joi, că redeschiderea dosarului mineriadei din 13-15 iunie 1990 nu îl vizează, deși, afirmă acesta, "a avut unele răspunderi", potrivit B1TV.
"Am fost contemporan cu evenimentele și am avut niște răspunderi, dar asta (redeschiderea dosarului, n.red.) e cu totul altceva", susține Iliescu.
"Oricine este liber să analizeze, să comenteze evenimente trăite, mai apropiate, mai îndepărtate, nu e nicio problemă”, a adăugat Iliescu.
El a arătat că în 13-15 iunie 1990 au fost ”nişte fenomene şi nişte manifestări” pe care le-a trăit şi care au constituit "factori perturbatori ai vieţii sociale, începând cu organizarea societăţii româneşti”.
"Aşa că e firesc ca toţi oamenii interesaţi, istorici, cei care vor să descifreze sensul evenimentelor, să se ocupe inclusiv de asemenea momente. Nu e nicio problemă", a mai spus Iliescu.
Dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 a fost redeschis, după ce procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul acelor evenimente, instanţa supremă urmând să hotărască dacă va confirma decizia.
Citeşte şi: MIRON COZMA, după redeschiderea dosarului Mineriadei: Criminalii Iliescu şi Roman să răspundă