Reacţia Penitenciarului Târgşor după ameninţarea cu moartea Elenei Udrea

| 02 mai, 14:56

Administraţia penitenciarului Târgşor a remis un comunicat de presă ca reacţie la informaţiile apărute în presă, potrivit cărora Elena Udrea ar fi fost ţinta unei ameninţări în spatele gratiilor.

Administraţia penitenciarului Târgşor afirmă că nu a fost sesizată de Elena Udrea despre o scrisoare de ameninţare, dar că, în ciuda acestui fapt, a pornit din oficiu o cercetare în acest caz.

"De la momentul încarcerării și până în prezent, persoana la care se face referire nu a înaintat nicio sesizare și nu a semnalat angajaților penitenciarului aspecte privind existența unei scrisori de amenințare.

Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate au obligația de a asigura, în condițiile legii, protecția și asistența deținuților aflați în orice situație de vulnerabilitate. Având în vedere toate acestea, penitenciarul s-a autosesizat și a demarat o cercetare administrativă care să investigheze aspectele semnalate", se arată în comunicatul primit de stiripesurse.ro.

Citeşte şi: ŞOCANT! Elena Udrea, tentativă de asasinat: Mi-au zis să te înţep cu un ac infestat

Elenei Udrea i-a fost trimisă o scrisoare din partea unui deţinut periculos, care recunoaşte că face rău la comandă. Bărbatul spune despre el că are 42 de ani, este din Caracal şi este tatuat pe întreg corpul.

"Tu ai un duşman care te-a denunţat şi te-a băgat acolo şi e prieten bun cu Sile şi au discutat despre tine şi spunându-i că vrea să te distrugă şi spunându-i că dacă are pe cineva care să-ţi facă rau, la care Sile a spus da spunându-i că îi oferă 15 mii să dea ordin să te înţepe cu un ac de sida ca să te distrugă", este un fragment din scrisoarea adresată Elenei Udrea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ