Reacţia SIMONEI HALEP după ce a pierdut jocul: "Am fost stresată, nu am simţit jocul"
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat, după jocul pierdut, marți, în sferturile turneului Australian Open, că a fost stresată înainte de meci și nu a simțit jocul.
''Am făcut un antrenament bun dimineață, dar poate am fost un pic prea stresată la începutul meciului. A fost o zi rea pentru mine. Ea a jucat bine și i-a intrat totul. A meritat victoria. Sunt un pic tristă că nu am putut juca tenisul meu obișnuit, dar se mai întâmplă. Trebuie să privesc înainte, către următorul turneu'', a declarat Halep după eșecul cu 4-6, 0-6 în fața rusoaicei Ekaterina Makarova, citată de site-ul oficial al turneului de Mare Șlem.
''Nu am simțit presiunea, ca să spun așa. Am fost un pic stresată, nu știu de ce. Aveam experiența sferturilor de finală de anului trecut, deci nu înseamnă că am simțit presiunea. Nu am simțit jocul, nu am am simțit mingea. A fost o zi proastă pentru mine'', a mai spus numărul trei mondial.
''Încă din debutul meciului am simțit că jocul meu nu merge și am încercat să schimb ceva, dar nu mi-a reușit. În momentele importante ea (Makarova, n. red.) a jucat foarte bine. A avut câteva mingi norocoase pe linie, iar ale mele s-au dus afară. Nu a fost bine pentru mine, dar sunt bucuroasă pentru performanța mea la acest turneu'', a precizat Halep.
Simona Halep a recunoscut că mai sunt și astfel de momente în viața unui jucător de tenis, când ''simți că nu ești într-o dispoziție bună de joc, nu simți jocul. Dar, e normal, sunt multe meciuri și uneori e normal să simți astfel''.
''Am experiența sferturilor de finală al turneele de Grand Slam, dar uneori nu poți controla situația. Am încercat, am făcut tot ce am putut în acest meci, din punct de vedere mental, pentru că uneori în timpul jocului nu am luptat prea bine azi. Mi-am pierdut concentrarea de a câștigat puncte, de a câștiga meciul și nu am mai crezut în al doilea set, probabil de aceea am pierdut cu 0-6'', a afirmat jucătoarea constănțeană.
Halep a mai spus că se aștepta ca Makarova să joace în forță, dar rusoaica a jucat cu intensitate redusă, ''a deschis foarte bine unghiurile, a făcut un joc diferit''. ''A jucat bine, a servit foarte bine, iar slice-ul cu stânga nu e ușor de returnat'', a completat Simona.
Românca s-a declarat totuși mulțumită cu prestația și rezultatul de la Melbourne în acest an: ''Anul trecut a fost un rezultat mare pentru mine aici. Acum nu pot spune că e foarte mare, dar e destul pentru mine. Am început foarte bine acest an, am câștigat un titlu, iar aici am făcut câteva meciuri bune. Am încredere că acest an va fi mai bun pentru mine decât anul trecut. Încerc să îmi îmbunătățesc jocul și mentalul. Cred că sunt pe drumul cel bun pentru a urca mai sus în top, dar e dificil. Fiecare meci e greu la acest nivel. Toată lumea vrea să mă învingă,. pentru că sunt în top. Știu acest lucru din trecut, aveam aceeași mentalitate. Totuși, vreau să joc în continuare cu plăcere și să fiu relaxată pe teren, să nu simt presiunea. Nu vreau să fiu stresată pe teren pentru că este doar tenis, fiecare meci este diferit, fiecare zi e diferită. Trebuie să mergem mai departe, să vedem cât de buni putem fi''.
Cea mai bună jucătoare română a momentului a menționat că pentru ea urmează participarea la meciul cu Spania din Grupa Mondială II a Fed Cup (7-8 februarie, la Galați), iar apoi turneul WTA de la Dubai.
Citeşte şi: HALEP, ÎNFRÂNTĂ DE O RUSOAICĂ. Românca s-a oprit în sferturile turneului Australian Open