Recensământ: Producţia de diplome universitare s-a dublat în ultimii zece ani

| 04 iul, 2013

Numărul absolvenţilor de studii superioare s-a dublat în ultimii zece ani, de la 7,1% în 2002 la 14,4% din populaţia stabilită a României, potrivit rezultatelor definitive privind populaţia ale Recensământului din 2011, anunţate joi de Institutul Naţional de Statistică.

Populaţia stabilă a României la 20 octombrie 2011 era de 20.121.641 de persoane, în scădere cu 1.559.300 de persoane, faţă de recensământul anterior, din 2002, conform rezultatelor definitive privind populaţia ale Recensământului din 2011. Din totalul populaţiei stabile de 10 ani şi peste, de aproximativ 17,5 milioane de persoane, 44,2% au nivel scăzut de educaţie (primar, gimnazial sau fără şcoală absolvită), 41,4% - nivel mediu (posticeal, liceal, profesional sau tehnic de maiştri) şi 14,4% - nivel superior.

La 20 octombrie 2011 erau 245.400 de persoane analfabete, reprezentând 1,4% din totalul populaţiei stabile de 10 ani şi peste. La recensământul din 2002, 7,1 la sută din totalul populaţiei stabile de 10 ani şi peste erau absolvenţi de studii superioare.

Comparativ cu datele recensământului din 2002, a crescut procentul persoanelor cu nivel mediu de educaţie, de la 39,6 la 41,4. Procentul persoanelor cu nivel scăzut de educaţie a scăzut de la 53,3 în 2002 la 44,2 la Recensământul din 2011. De asemenea, a scăzut şi procentul persoanelor analfabete, de la 2,6 în 2002 la 1,4.

Aproape jumătate din populaţia stabilă a României este reprezentată de persoane căsătorite, 4.818.400 fiind bărbaţi şi 4.868.800 femei.

Persoanele văduve reprezintă o zecime din totalul populaţiei stabile, iar persoanele divorţate deţin o pondere de 4,2 la sută. În uniune consensuală au declarat că trăiesc 745.500 de persoane.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ