Record absolut de temperatură: minus 93 de grade Celsius
Pe 10 august 2010 s-a înregistrat în Antarctica temperatura record de -93 grade Celsius, arată un studiu științific american, ale cărui rezultate au fost publicate luni, relatează Reuters.
Cercetările au luat în considerare măsurători efectuate timp de 32 de ani cu ajutorul sateliților. Noul record a fost înregistrat pe o culme a platoului antarctic oriental, au precizat cercetătorii la o adunare a American Geographical Union organizată la San Francisco, potrivit agerpres.
Precedentul record, de — 89,2 grade Celsius, fusese înregistrat în 1983 la stația științifică rusă Vostok din estul Antarcticii, a menționat Ted Scambos, director de cercetări la Centrul american de nivologie și glaciologie (National Snow and Ice Data Center) din Boulder (Colorado).
"Ne așteptam ca temperaturile pe această culme antarctică să fie extrem de scăzute, mai scăzute decât la Vostok pentru că este mai sus", a adăugat el într-un comunicat.