Rectorul Universităţii "Ovidius" din Constanţa, arestat pentru 29 de zile

| 31 iul, 2013

Tribunalul Bucureşti a decis miercuri arestarea preventivă pentru 29 de zile a rectorului Universităţii "Ovidius" din Constanţa, Tiberius Dănuţ Epure, acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de luare de mită.

În acelaşi dosar, instanţa a dispus arestarea lui Tala Stere, complicele rectorului, potrivit Agerpres.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Rectorul este acuzat de procurorii DNA că, în cursul lunii august 2012, a primit de la o persoană, intermediar fiind Tala Stere, suma de 1.000 euro, pentru a facilita admiterea fiicei acesteia la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii "Ovidius", pe un loc destinat cetăţenilor străini.

De asemenea, în iulie 2013, Tiberius Epure a pretins, atât direct, cât şi prin intermediar, de la două persoane suma totală de 9.000 de euro pentru a pune la dispoziţia unor candidaţi la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie subiectele la disciplinele de concurs.

"Din banii pretinşi în luna iulie 2013, inculpatul a primit suma de 4.000 de euro, după care a remis unuia dintre candidaţi subiectele şi rezolvările acestora la disciplinele biologie şi chimie. În acest demers, de pretindere şi primire a sumei de 4.000 de euro, Tiberius Epure a fost ajutat de inculpatul Stere Tala, care a intermediat relaţia cu persoana care a dat suma de bani", susţine DNA.

Tiberius Epure a fost reţinut marţi de procurorii DNA, după ce anchetatorii au efectuat percheziţii în biroul şi la locuinţa acestuia.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ