Reducerea CAS şi schimbarea regimului redevenţelor, priorităţile CAS

|

Priorităţile legislative ale liberalilor sunt în principal de natură economică şi între acestea se numără reducerea CAS şi schimbarea regimului redevenţelor, a declarat, astăzi, preşedintele PNL, Crin Antonescu.

"În momentul în care eşti la guvernare încerci în primul rând să legiferezi împreună cu Guvernul sau uneori chiar prin Guvern. Există foarte multe iniţiative. Oamenii, mai ales în condiţiile unui vot uninominal, vin din colegiul lor cu anumite solicitări, fac un proiect de lege, după aceea vine frustrarea, nemulţumirea că vine un aviz negativ de la Guvern.

Încercăm să coordonăm toate aceste lucruri. Există şi proiecte fanteziste, nu în sensul că nu ar fi de dorit, dar în sensul că nu există resurse şi, în principal, ceea ce am vorbit aseară privitor la reducerea CAS, la schimbarea regimului redevenţelor, la regândirea lor, acestea sunt nişte chestiuni", a spus Antonescu, după Delegaţia Permanentă a partidului, citatd e Agerpres.

El a arătat că PNL este preocupat şi de temele europene. 

"Teme europene, teme care ţin de politici şi decizii europene, la nivelul Comisiei Europene, la nivelul Parlamentului European, altor instituţii, nu fac din păcate obiectul dezbaterii şi deciziei în partidele noastre. Trebuie să legăm mai mult aceste lucruri, pentru a putea după aceea toţi - Guvern, parlamentari europeni, alţi reprezentanţi ai României - să facem din România în Uniunea Europeana actor, nu elev chemat din când în când la cancelarie ca să se mai vadă dacă este tuns suficient de cuviincios, după părerea directorului.

Trebuie să ne spunem cuvântul, Europa are mari probleme, nu le-a creat România, dar afectează România, şomajul la tineri, toate aceste lucruri nu sunt doar ale noastre şi nu sunt doar ale Europei. Ar trebui, în sensul acesta, la nivel legislativ şi la nivelul acţiunii guvernamentale să cuplăm mai bine cu problematica aceasta şi să ne spunem cuvântul", a arătat liderul liberalilor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ