Relu Fenechiu plânge după Ministerul Transporturilor

Ministrul demisionar al Ministerului Transporturilor, Relu Fenechiu a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru escrocheriile pe care le-a făcut acum 10 ani cu transformatoarele şi întrerupătoarele pe care le-a vândut la suprapreţ statului român.

Putem fi de acord să spunem că nu este o condamnare definitivă şi irevocabilă. Este de înţeles faptul că opinia publică, presa şi politicienii aşteaptă decizia finală a instanţei de judecată în interesul prezumpţiei de nevinovăţie. Este totuşi dificil de priceput de ce Relu Fenechiu încă beneficiază de prezumpţia de nevinovăţie odată ce a fost condamnat, de o instanţă la ani grei de închisoare.

Fenechiu se bucură de atenţia şi de grija presei, este întrebat cum se simte, are ocazia să îşi exprime sentimentele de regret profund nu pentru ce a făcut, ci pentru nedreptatea care i s-a pricinuit. În acelaşi timp, proaspătul condamnat este un veritabil model de management eficient pentru succesorul său, Ovidiu Silaghi. Devine de-a dreptul suspect cum opinia publică şi colegii de partid ai domnului Fenechiu sunt într-o stare de stupoare continuă faţă de presupusa nedreptate care i s-a făcut.

Sunt câteva evidenţe logice de care vreau să ţinem cont. Dacă Fenechiu este vinovat sau nu, nu a hotărât nimeni altcineva decât cea mai mare instanţă de judecată din România, ÎCCJ. Bănuim că decizia instanţei este motivată în litera legii şi ţinând cont de referatele procurorilor DNA. Ce s-a întâmplat acolo nu ştim şi nici nu este locul nostru să ştim. Important este faptul că o primă instanţă de la ÎCCJ a hotărât fără urmă de îndoială că Fenechiu este vinovat. Dacă cineva îl consideră în continuare nevinovat pe Fenechiu acest lucru atrage după sine, logic vinovăţia instanţei de judecată. Dacă nu este vorba despre rea intenţie atunci este vorba cel puţin despre incompetenţă. Aşadar, dacă cineva îl consideră pe Fenechiu nevinovat, atunci acel cineva îi consideră pe judecătorii ÎCCJ vinovaţi. De ce magistraţii nu beneficiază de aceeaşi prezumţie de nevinovăţie?

Atitudinea ministrului condamnat este un alt semn care ne arată că marele public nu este interesat de ceea ce se întâmplă în sălile de judecată din România. Exemplul grăitor în acest sens este faptul că ministrul a dat un răspuns mirobolant la o întrebare a jurnaliştilor. Aceştia l-au întrebat pe fostul ministru dacă proiectele demarate de acesta la minister vor continua în absenţa sa. Răspunsul sec, a la Lăpuşneanu, a fost „E greu… Când o să mă întorc!”.

Să recapitulăm. Avem un ministru condamnat la 5 ani de închisoare pentru o faptă comisă acum 10 ani. Avem un partid care îl susţine pe Fenechiu aproape necondiţionat în prezumţia sa de nevinovăţie. Avem o presă foarte tolerantă cu ministrul şi avem o opinie publică fără nici o urmă de scandalizare cu privire la faptele demonstrate ca fiind adevărate de către procurori şi judecători. În termenii descrişi mai sus trebuie descifrată declaraţia fostului ministru al transporturilor. Situaţia în care se află Fenechiu l-ar fi făcut, într-o societate normală să devină o persoană nefrecventabilă şi nedorită de politicieni. Totuşi, vorbim de o persoană care a încălcat legea pentru a-şi procura avantaje personale. Vorbim de un prejudiciu care a ajuns în buzunarele familiei Fenechiu şi prejudiciul este făcut din bani publici.

Oricare ar fi deznodământul ultimului proces a lui Fenechiu, respectul pentru deciziile justiţiei şi pentru instituţia justiţiei în ansamblu este redus, mult prea redus pentru un stat care are ca model social occidentul.