Renault își revine pe bursă

| 15 ian, 19:37

Acţiunile Renault îşi revin uşor pe brusă după degringolada de ieri. Au recuperat la începutul şedinţei de tranzacţionare 3 din cele 10 procente pe care le-au pierdut. Pare să fie efectul comunicatului autorităţilor franceze care au sărit în ajutorul constructorului şi au spus că maşinile producătorului nu au înşelat testele de mediu.

Segolene Royal, ministrul francez al Energiei: „Nu există niciun dispozitiv de trucare a emisiilor la marca Reanult. Testele au indicat o depăşire a limitelor pentru dioxidul de carbon şi oxidul de azot pentru mai mulţi constructori străini şi mărci franceze. Renault a acceptat să se prezinte în faţa comisiei săptămâna viitoare pentru a spune cum va remedia aceste încălcări ale limitelor”.

Anunţul autorităţilor franceze a venit însă prea târziu pentru acţiunile Renault care s-au depreciat în şedinţa de tranzacţionare de ieri cu 21%, cea mai mare scădere din ultimii 17 ani.

Compania a ajuns în aceasta situaţie dupa ce un reprezentant al sindicatului Renault a anunţat ca au fost confiscate computerele unor directori de la mai multe sedii ale companiei din Hexagon.

Reprezentanţii grupului Renault au confirmat percheziţiile făcute de inspectorii antifraudă la uzinele sale, dar au spus că pe parcursul investigaţiei nu a fost găsit niciun dispozitiv care să falsifice emisiile poluante ale motoarelor sale diesel, potrivit AFP. Autorităţile franceze fac verificări în urma izbucnirii scandalului Dieselgate, în toamna anului trecut.

În cercul suspecţilor au intrat atunci mai mulţi constructori auto, inclusiv Renault şi grupul Peugeot Citroen, iar autorităţile europene au declanşat ample verificări.

Dan Vardie, președinte Autobest: „Şi Dacia a intrat în Germania într-o asemenea cercetare. Aceste cercetări făcute de organizaţii de tot felul, ONG-uri, dar şi de guvernul german nu au scos în evidenţă, până în acest moment, existenţa unor software care funcţionează ca nişte viruşi”.

Reprezentanţii Dacia au evitat să comenteze subiectul şi au precizat că detalii despre acest caz vor veni de la compania-mamă. Dacia joacă un rol important în cadrul grupului Renault. În jur de 40% din vânzările mondiale ale grupului francez sunt maşini construite pe platforma Logan. În 2014, Dacia a depăşit pragul de jumătate de milion de maşini vândute în întreaga lume.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ