Replica lui Cioloș la atacurile lui Ciolacu: „Dragă Marcele, am o veste proastă pentru tine”
Dacian Cioloș a răspuns la atacurile lui Marcel Ciolacu de pe Facebook, de joi. Liderul USR scrie, tot într-un mesaj pe Facebook, că Ciolacu „a ieșit din vizuină supărat foc pentru că i-am spus că fură curent cu numirea fratelui lui Stănescu - mecanizator agricol - la Autoritatea Națională pentru Reglementare în Energie”.
Anterior, Ciolacu a spus despre Cioloș că „se gudura pe trepte la Kiseleff” și l-a acuzat că încasează mii de euro pe lună ca fost comisar european.
„Dragă Marcele, cum se face că tu poți să-mi numeri mie salariile, dar noi nu putem să știm câți bani ați furat din România?
Pentru cei care nu știți contextul discuției, pentru că îmi imaginez că nimeni, niciodată, nu are vreun motiv serios să intre pe pagină la Marcel Ciolacu, trebuie să vă spun că a ieșit din vizuină, supărat foc pentru că i-am spus că fură curent cu numirea fratelui lui Stănescu - mecanizator agricol - la Autoritatea Națională pentru Reglementare în Energie. Într-un text de înaltă ținută, cum numai pesediștii care își iau bacalaureatul după ce ajung deputați știu să producă, domnul Ciolacu se apucă să-mi numere banii și pensia, potrivit Digi24.ro.
Dragă Marcele, am o veste proastă pentru tine. Până apuc eu pensia, am toată energia necesară să fac totul ca acest vis urât care se numește PSD, împreună cu impostorii lui, să dispară din viitorul modern al țării.
P.S. Interesul PSD pentru pensii speciale este admirabil. De asta poate se apleacă mai repede și asupra subiectului pensiilor speciale ale primarilor, pe care PSD le-a adoptat, și le abrogă mâine. Și fără să mai pună biruri pe cei care muncesc”, a scris Dacian Cioloș pe Facebook.
Tag-uri:
Dacian Cioloș, marcel ciolacu
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x