Republica Moldova: Ambasada SUA din Chișinău se alătură criticilor la adresa sistemului electoral mixt

| 25 iul, 11:30

Ambasada Statelor Unite ale Americii din Chișinău și-a exprimat dezamăgirea față de decizia parlamentului și guvernului Republicii Moldova de a introduce sistemul electoral mixt în republică, ignorând astfel cele mai importante recomandări ale Comisiei de la Veneția și pe cele ale Oficiului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului cu privire la modificarea sistemului electoral, relatează luni Radio Chișinău.

"Revizuirea Codului Electoral pune la îndoială obiectivul declarat al guvernului privind un viitor european și democratic pentru cetățenii Republicii Moldova. Vom continua să colaborăm cu toate părțile interesate, inclusiv cu societatea civilă, pentru a face ca viitorul european al Republicii Moldova să devină realitate", se arată într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a ambasadei americane.

Atât grupul Partidului Popular European din Parlamentul European, cât și Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate, Federica Mogherini, împreună cu comisarul european pentru negocieri de extindere, Johannes Hahn, au adoptat o atitudine critică față de legislativul de la Chișinău după ce acesta a votat vineri, în lectură finală, introducerea sistemului electoral mixt.

Modul în care a fost modificat Codul Electoral în Republica Moldova intră în contradicție directă cu recentele recomandări ale Comisiei de la Veneția, notează Radio Chișinău.

Președintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a promulgat imediat după votul din parlament noua lege, care favorizează la alegerile parlamentare de anul viitor Partidul Socialist (de stânga, prorus) și pe democrații aflați la putere.

"Felicit toți cetățenii Republicii Moldova cu această ocazie. Consider că începe o noua filă în istoria modernă a Republicii Moldova. Vom munci în continuare pentru atingerea tuturor obiectivelor anunțate. Moldova are viitor", a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ