Republică sau monarhie. Cum vede problema TRAIAN BĂSESCU
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că problema republică sau monarhie va putea fi discutată la un moment dat şi că nu vede niciun impediment să fie organizat un referendum naţional pe această temă.
Prezent, sâmbătă, la Congresul extraordinar al PNȚCD de la Poiana Brașov, preşedintele Traian Băsescu le-a mulțumit reprezentanților acestui partid pentru sprijinul de la referendumul din 2007 şi la alegerile din 2009, dar şi la suspendarea din 2012.
"Ştiu că în sufletul dumneavoastră este o întrebare: cum să fim împreună? (..) Eu sunt un republican, dumneavoastră sunteţi monarhişti. Am vrut să ştiţi că ştiu acest lucru şi că, probabil în perioada după prezidenţiale, va trebuie să discutăm cinstit", le-a transmis şeful statului reprezentanţilor PNŢCD.
El a precizat că a deschis acest subiect pentru a sublinia că, deşi sunt extrem de multe lucruri care îi leagă din punct de vedere al statului de drept, ştie că este un subiect care îi desparte, dar care "s-a dovedit a nu fi mai putenic decât ideea de stat de drept".
"Aş spune că şi unii şi alţii susţinem acel capitalismul popular care înseamnă o şansă pentru fiecare. Problema republică sau monahie cred că va putea fi discutată la un moment dat şi, de ce nu, nu văd niciun impediment, dacă şi unii şi alţii vom avea curajul, să o şi tranşăm, să organizăm un referendum naţional pe această temă", a declarat Băsescu.