Reţinere BOMBĂ în dosarul lui HORIA GEORGESCU

| 16 mar, 19:06

Fosta consilieră a Ministerului de Interne, Ingrid Mocanu Popa, a fost reţinută, luni, în acelaşi dosar în care a fost reţinut şi Horia Georgescu. Aceasta este  suspectată că a participat, alături de alţi membri al Comisiei ANRP, la acordarea unor despăgubiri supraevaluate cu 75 de milioane de euro.

Ingrid Popa Mocanu a fost scoasă din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, având cătuşe la mâini, şi a fost urcată într-o maşină a Poliţiei, ea fiind transportată la Arestul Central.

"Nu am făcut nimic. Sunt faptele evaluatorilor. Eu nu am produs niciun prejudiciu", a spus Ingrid Mocanu Popa la ieşirea din DNA.

Ingrid Mocanu Popa a fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor din iunie 2008 până în martie 2009, fiind eliberată atunci din funcţie prin decizie a premierului Emil Boc. Ea a fost detaşată la ANRP de la Ministerul Justiţiei, în decembrie 2007, unde până în iunie 2008 a ocupat funcţia de director al Direcţiei pentru coordonarea şi controlul legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare.

Citeşte şi: HORIA GEORGESCU a fost reţinut. PREJUDICIU de 75 milioane euro

Ea a fost angajată la Ministerul de Justiţie din octombrie 1998, în urma promovării examenului de admitere în magistratură, şi a lucrat la Direcţia Juridică până în 2005, apoi la Direcţia Elaborare Acte Normative, până în decembrie 2007, când a fost detaşată la ANRP. În perioada în care a fost vicepreşedinte ANRP, Ingrid Mocanu Popa a coordonat Direcţia pentru controlul legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare, având rang de subsecretar de stat. În 2013, Ingrid Mocanu Popa a fost detaşată de la MJ la MAI, unde a fost consilier al ministrului Oprea.

Ingrid Mocanu Popa este urmărită penal şi în dosarul în care este acuzată că, împreună cu fostul secretar general adjunct din MAI Mihai Şova, ar fi fotocopiat documente cu informaţii nepublice pentru a obţine foloase şi au luat informaţii din documente ale DNA care priveau două dosare.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2014 - ianuarie 2015, Ingrid Mocanu Popa i-ar fi permis accesul secretarului general adjunct al MAI Mihai Şova la documente care conţineau informaţii nedestinate publicităţii şi la care acesta nu avea acces, conform atribuţiilor de serviciu, pe care cei doi, ulterior, le-au fotocopiat, pentru a obţine foloase necuvenite.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ