Reuniune a Guvernelor României și Bulgariei, la Ruse
Guvernele României și Bulgariei se vor reuni, vineri, la Ruse, ședința fiind precedată de o întâlnire trilaterală între premierii celor două state, Victor Ponta, Plamen Oresharski și primul ministru sârb, Ivica Dacic.
Agenda reuniunii guvernelor român și bulgar va cuprinde evaluarea stadiului proiectelor de cooperare și propuneri concrete de intensificare a acesteia, în plan sectorial, cu accent pe domeniul economic, proiectele de interconectare energetică și de transport, afaceri interne, justiție, dezvoltare regională, cultură, educație, sănătate, finanțe, apărare, tehnologia informației și comunicații, agricultură, tineret și sport.
Totodată, convorbirile vor include și un schimb de vederi menit să asigure coordonarea pozițiilor celor două țări pe teme de actualitate de pe agenda europeană și internațională: aspectele instituționale în contextul alegerilor euro-parlamentare, migrație, Schengen, Strategia Dunării, procesul de extindere al UE.
O atenție specială va fi acordată evoluțiilor din Parteneriatul Estic, cu accent pe perspectiva europeană a Republicii Moldova și situația din Ucraina.
"La finalul Ședinței Comune de Guvern va fi adoptată o Declarația Politică comună care cuprinde domeniile și liniile cooperării bilaterale, precum și principale axe de coordonare la nivel european. Cu același prilej vor fi semnate mai multe acorduri și protocoale între ministerele de resort din România și Bulgaria, în domeniile dezvoltării regionale și administrației publice, afacerilor externe, apărării, tehnologiilor informaționale și comunicațiilor, tineretului și sportului, agriculturii și alimentației", se mai arată în comunicatul citat.
Cât privește întrevederea primilor miniștri ai României, Bulgariei și Serbiei, aceasta va fi axată pe proiectele menite să susțină parcursul european al Serbiei și negocierile de aderare la UE. Vor fi discutate, de asemenea, proiecte de interconectare energetică și de transport, cele acoperite de Strategia Dunării și afaceri interne.