Rezultate finale la admiterea în clasa pregătitoare şi în clasa I
Un procent de 99,24 dintre cererile de înscriere în clasa pregătitoare au fost admise, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale , după prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare.
Din totalul celor 172.682 de cereri depuse, au fost admise 171.362. Dintre acestea, 145.581 reprezintă cereri de înscriere la şcoală de circumscripţie.
În ceea ce priveşte cele 27.101 cereri pentru altă unitate decât cea de circumscripţie, situaţia se prezintă astfel: 25.031 de cereri au fost admise, 750 de cereri au fost admise la şcoala de circumscripţie, după ce nu au avut loc la şcoala dorită, iar 1.320 de cereri nu au putut fi admise, deoarece părinţii/tutorii legali nu au bifat opţiunea de revenire la şcoala de circumscripţie.
Potrivit MEN, pentru cererile respinse în această primă etapă există, însă, locuri şi solicitările vor putea fi soluţionate în a doua etapă de înscriere, care debutează în data de 25 martie.