Monica Iacob Ridzi solicită, ironic, reintroducerea pedepsei cu moartea

Monica Iacob Ridzi povesteşte într-o postare pe blogul personal despre un om de afaceri craiovean, condamnat la închisoare, care a murit după un an şi jumătate de detenţie, acesta suferind de mai multe afecţiuni cronice.

"În România s-a reintrodus pedeapsa cu moartea.

Cer public legalizarea ei.

Pentru toţi deţinuţii bolnavi.

În special pentru cei cu infracţiuni economice, care nu reprezintă pericol pentru societate şi nu au antecedente penale, dar care au primit pedepse mai mari decât violatorii şi criminalii recidivişti.

De ce să mai cheltuie statul bani cu deţinuţii bolnavi, care au nevoie de tratamente, transport, spital, analize, investigaţii, regim alimentar, etc., dacă sfârşitul, în funcţie de cât rezistă fiecare, e acelaşi: moartea?

Deţinuţii bolnavi nu pot fi nici măcar reeducaţi, pentru că, bolnavi fiind, nu pot participa la activităţile socio-educative. Prin urmare, scopul pedepsei privative de libertate, anume reeducarea, nu poate fi atins.

Deţinuţii bolnavi nu pot fi nici eliberaţi condiţionat, mai repede, pentru că fiind inapţi medical, nu pot munci, prin urmare nu pot obţine nici zile câştig.

Mai repede sunt eliberaţi din penitenciare criminalii şi violatorii sănătoşi, care muncesc. Duminică, 16 august 2015, o ştire la televizor anunţa că un deţinut bolnav din penitenciarul din Craiova a murit. Pe noi, cei din penitenciare, aceste informaţii nu ne surprind, pentru că deţinuţi bolnavi mor, în fiecare săptămână, sau chiar mai des, în anumite penitenciare.

Noi, cei care suntem bolnavi, ne întrebăm: «Oare voi fi eu următorul? Cât voi mai rezista?».

Am aflat, de la televizor, că deţinutul care a murit era un om de afaceri din Craiova. Fusese condamnat pentru o infracţiune economică, în februarie 2014 şi urma să fie eliberat peste o lună. Era în evidenţa penitenciarului ca suferind de mai multe afecţiuni cronice. Din păcate, organismul lui a cedat, după un an şi jumătate de detenţie. Dumnezeu să-l odihnească!

In esenţă, dacă suferi de boli cronice, în penitenciar este imposibil să respecţi recomandările medicilor, pentru a nu îţi agrava afecţiunile. Sfârşitul este acelaşi, pentru toţi cei care suferă de boli cronice: moartea.

Dacă ar fi fost acasă şi ar fi putut respecta recomandările medicilor, omul de afaceri din Craiova ar fi fost în viaţă în acest moment.

După un an şi jumătate de detenţie, de chin şi suferinţă, acest om a murit. Copiii lui au rămas fără tată, soţia fără spijin, familia în suferinţă cumplită. Era condamnat pentru o infracţiune economică si nu avea nici antecedente penale.

Stau şi mă întreb, cei care l-au condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, ştiind ce afecţiuni are, dorm liniştiţi acum? Oare câţi oameni trebuie să mai moară în penitenciarele din România ca să-şi îndrepte cineva privirea şi spre acest sistem?

Citeşte şi: Monica Iacob Ridzi află în septembrie dacă iese din închisoare

Câte procese trebuie să mai piardă România la CEDO, câţi bani trebuie să mai plătescă românii despăgubiri deţinuţilor, ca să aibă curaj oamenii politici să iasă din zona discursului populist şi să ia o decizie si să decongestioneze penitenciarele din România, să facă loc pentru violatori şi criminali şi să-i lase acasă pe cei bolnavi, care nu reprezintă un pericol pentru societate, ca să-şi trăiască ultimele zile, luni sau cât le mai dă Dumnezeu, alături de copii, de familie?

Vi se pare că românii trăiesc mai bine dacă deţinuţii bolnavi mor în penitenciare? Că justiţia este mai credibilă? Că statul de drept este mai puternic? Dacă statul cheltuie bani să ţină în penitenciare oameni bolnavi, fără antecedente penale, care nu reprezintă un pericol pentru societate? De ce să nu-i lăsăm, ca în alte ţări din UE, să ispăşescă pedeapsa la domiciliu, să-i îngrijească familia? De ce să le plătim noi, din bani publici, transportul de la penitenciar la spital, uneori zilnic pentru chimioterapie, proceduri medicale, investigaţii si tratamente?

Ştiţi că sunt deţinuţi care săvârşesc infracţiuni, intenţionat, pentru a ajunge într-un penitenciar şi a fi duşi cu maşina la spital pentru investigaţii şi tratamente, care se fac cu prioritate pentru deţinuţi, în timp ce ceilalţi bolnavi aşteaptă pe holurile spitalelor?

Cele mai mari sume de bani se cheltuie în penitenciare cu paza, transportul, cazarea, investigaţiile şi tratamentele miilor de deţinuţi bolnavi.

Nu ar fi mai bine să contribuim la creşterea pensiilor, salariilor sau alocaţiilor copiilor noştri cu aceşti bani? Sau să renovăm câteva spitale? Sau penitenciarele? Pentru că, în acest moment, şi deţinuţii sănătoşi se îmbolnăvesc din cauza condiţiilor de detenţie.

Mă întreb când şi cine sau dacă va avea cineva curajul să facă ceva şi pentru sistemul penitenciar din România. Pentru că, de exemplu, nu sunt suficienţi bani pentru a plăti orele suplimentare ale angajaţilor penitenciarelor, dar se cheltuie foarte mulţi bani cu deţinuţii bolnavi. Care ar putea fi lăsaţi acasă, dacă nu au săvârşit fapte cu violenţă şi nu reprezintă un pericol concret pentru societate. Astfel, nu ar mai fi nevoie de suplimentarea fondurilor pentru penitenciare. Cu economiile făcute se pot suplini lipsurile actuale.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor este aproape de colaps. Sistemul penitenciarelor este subfinanţat, penitenciarele suprapopulate. Deţinuţi stau, de multe ori, câte 2 în pat. Condiţiile sunt greu de suportat, atât pentru deţinuţi cât şi pentru angajaţii penitenciarelor.

Angajaţii sunt insuficienţi, faţă de nevoile sistemului, iar bani pentru plata orelor suplimentare nu sunt. Departamentele socio-educative din penitenciare, cele care ar trebui să se ocupe de reeducarea tuturor deţinuţilor, funcţionează în regim de avarie. Personalul angajat în aceste departamente este insuficient şi, oricâte ore suplimentare ar lucra, le este imposibil să facă faţă. Întreg sistemul penitenciar funcţionează în regim de avarie.

De exemplu, la Spitalul Penitenciar Jilava este un singur psiholog şi sunt aproximativ 350 de bolnavi, internaţi permanent.

Fiecare zi în penitenciar este o luptă pentru supravieţuire, este un chin, o suferinţă greu de descris, pe care, cei care au puterea, se tem să o curme. Pentru un om care suferă de boli cronice grave, condamnarea cu executare înseamnă condamnarea la moarte.

Îmi amintesc acum cuvintele părintelui Arsenie Boca care spunea că: «Omul care poate să facă binele şi nu-l face, este o fiinţă josnică». Constat că sunt multe «fiinţe josnice» în România, pentru că nu au curajul să ia decizii. Se tem. Normal ar fi să ne temem doar de Dumnezeu. Aceasta ar fi o Românie normală în care cu toţii ne-am dori să trăim.

O Românie cu mai puţini oameni nevinovaţi în penitenciare, dupa grave erori judiciare sau abuzuri, o Românie în care oamenii politici nu se întrec în discursuri populiste, despre independenţa justiţiei, întărirea statului de drept sau lupta împotriva corupţiei, dând exemple de luptă împotriva corupţiei oameni care nici nu au fost acuzaţi de fapte de corupţie, o Românie în care drepturile oamenilor să fie respectate, o Românie în care oamenii să aibă curaj să vorbească, curaj să ia decizii", a scris Monica Iacob Ridzi pe blogul său.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, pe 16 februarie, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea Zilei Tineretului din 2009.