RISE Project: Directorii Tel Drum, la vânătoare cu cei care le acordau contracte publice

| 20 noi, 14:26

RISE Project continuă dezvlăluirile din ”valiza cu documente Tel Drum” cu un episod despre partidele de vântătoare în pădurile din Teleorman.

Jurnaliștii susțin că din registrele Asociației de Vânătoare și Pescuit Sportiv (AVPS) Turris Turnu Măgurele, fondată de Liviu Dragnea la sfârșitul anilor ‘90, apoi predată lui Petre Pitiș, directorul Tel Drum, rezultă că directorii companiei au participat la mai multe partide de vânătoare cu lideri PSD de la care au primit contracte de lucrări publice.

Redăm un fragment relevant din investigația Rise Project

”Liviu Dragnea a vânat de cel puțin 32 de ori la el în județ, în ultimii 9 ani.

S-a distrat pe domeniile AVPS Turris Turnu Măgurele, al cărei cofondator și președinte a fost până în 2004. Atunci, a predat asociația colegilor lui de partid și dosar, Petre Pitiș, actualul manager al corporației Tel Drum, și Marian Fișcuci, primul acționar.

De 31 de ori, Dragnea a mers în pădure însoțit de directorul Petre Pitiș.

De patru ori s-a dus și cu Marian Fișcuci. Prieteni din liceu, camarazi la partid și vânători împătimiți, cei doi împart frățește dosarele Tel Drum de la DNA.

De câteva ori li s-a alăturat afaceristul Costel Comana, coleg de facultate și tranzacții imobiliare cu Dragnea. Comana s-a sinucis în 2015, într-un avion din America Centrală, la scurt timp după ce DNA l-a pus oficial sub acuzare în dosarul „Regiotrans”. (…)

Celebrul baron de Constanța, Nicușor Constantinescu, azi la pușcărie, a vânat în codrii Tel Drum de 18 ori. Vicepremierul Paul Stănescu de la Olt, acum dizident în partid, a venit de 13 ori. Marian Oprișan din Vrancea, de 5 ori. Marcel Ciolacu din Buzău, certat și el între timp cu Dragnea, a semnat prezența 4 dăți.

Nici actualul șef al spionilor n-a lipsit. Grabriel Vlase a vânat de 3 ori la Dragnea. Tot de atâtea, Niculae Bădălău, senator de Giurgiu. În schimb, Claudiu Manda, președintele comisiei parlamentare de supraveghere a SRI, a fost invitat la 4 partide memorabile. (…)

Practic, șefii Tel Drum petreceau alături de cei care le acordau contracte publice. De pildă, Marian Oprișan a redirecționat 100 de milioane de euro, fonduri europene, către Tel Drum și doi parteneri, într-un contract-mamut semnat în 2011, pentru reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă în județul Vrancea.

Și Constanța a cotizat. În 2010, Nicușor Constantinescu a acordat Tel Drum un contract de 30,7 milioane de lei pentru modernizarea a două drumuri județene prin procedură de licitație restrânsă accelerată.

Vecinul Paul Stănescu e alt exemplu. În 2013, a trimis 7,2 milioane de lei către Tel Drum, prin cerere directă de ofertă, pentru „lucrări de construcții și drumuri” în județul Olt, chiar la o lună după o vânătoare de pomină în Teleorman, cu cei menționați mai sus.

Consiliul Județean (CJ) Teleorman rămâne principalul finanțator: din 2007 încoace, corporația a încasat peste un miliard de lei aici, iar peste jumătate din sumă (54%) a venit pe semnătura lui Dragnea.

Altfel, campionii locali ai vânătorii sunt organizatorii oficiali Mădălin Ioniță (65 de partide), managerul Tel Drum, Petre Pitiș (59 de partide) și Petre Rădan, fost magazioner-șef la Tel Drum, angajat acum la ferma de vaci a lui Dragnea Junior (57 de partide).

De 12 ori a luat arma-n mână și Mircea Vișan, director tehnic la Tel Drum, inculpat în dosar cu Dragnea, Pitiș, Fișcuci etc.

Context. Mai mulți lideri PSD, între care Niculae Bădălău și Claudiu Manda, au fost audiați săptămâna trecută la DNA, dar aceștia au refuzat să spună în ce dosar au fost audiați. Doar Bădălău a confirmat pentru RISE că întrebările procurorilor au vizat inclusiv partidele de vânătoare.

”Am fost acolo la invitația asociației de vânătoare. Am fost și audiat la DNA pe subiectul ăsta, chiar săptămâna trecută. M-am întâlnit la vânătoare și cu Manda, da, e prietenul meu. Cu Liviu Dragnea nu cred, că el nu avea dreptul de portarmă pe vremea aia, că avea proces și permisul retras. Credeți că eu îi cunosc pe directorii de la Tel Drum? Cine dracu e Pitiș pentru mine? Pentru dumneavoastră posibil că e, dar pentru mine nu e nimeni. Să fie sănătos! Tel Drum ăsta ce e, vreun minister? Nu e vreo vedetă națională. Eu sunt politician, nu-i știu.”, a declarat Bădălău pentru Rise Project.

În noiembrie 2017, Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul Tel Drum, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul. Prejudiciul în acest dosar este de 30 de milioane de lei prin abuz în serviciu şi de 20 de milioane de euro prin fraudarea fondurilor europene.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ