Robert Negoiță, audiat ca martor în dosarul lui Liviu Dragnea
Robert Negoiţă a ajuns, în această dimineață, la instanța supremă. Primarul sectorului 3 este audiat în calitate de martor în dosarul lui Liviu Dragnea privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman.
Robert Negoiță: Nu prea am avut legătură cu subiectul ăsta. Eu am să spun tot ce știu, exact ce s-a întâmplat și la Parchet.
Reporter: Cele două doamne, despre care se spune că ar fi lucrat la PSD deși erau angajate la Direcție, au avut contacte cu dumneavoastră, le-ați văzut acolo?
Robert Negoiță: Eu pe cele două doamne dacă le văd, nu le mai cunosc. Am aflat că una dintre cele două persoane a fost angajată la mine la cabinet când am fost parlamentat de Teleorman și mi-a fost recomandată de către partid.
Procesul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman, a fost reluat de la zero pe 3 octombrie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Decizia reluării acestui proces a fost luată în 5 septembrie, în condiţiile în care judecătoarea Anamaria Dascălu se va pensiona şi nu va mai face parte din completul căruia i-a fost repartizat acest dosar, fiind înlocuită de Constantin Epure. Astfel, a fost invocată o decizie a CEDO, fiind pusă în discuţie din oficiu reluarea procesului.
În acest dosar, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, fiind acuzat alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman.
Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 - decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii.
„În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”, susţine DNA.