Robert Negoiţă ar putea reveni în PSD printr-o fuziune a partidului său
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, ar putea reveni în PSD printr-o fuziune a partidului său, Bucureşti 2020, cu formaţiunea social-democrată, variantă luată în calcul în urma discuţiilor pe care edilul le-a avut cu liderul PSD Marcel Ciolacu, scrie News.ro.
Negoiţă s-a aflat miercuri la sediul PSD, unde a declarat că o condiţie pentru revenirea sa în PSD este ca partidul să rămână în opoziţie.
Una dintre formulele luate în calcul pentru revenirea în fostul său partid este o fuziune între formaţiunea pe care acesta a înfiinţat-o anul trecut şi PSD.
Robert Negoiţă a anunţat la jumătatea lui iulie 2020 înfiinţarea Partidului Bucureşti 2020, al cărui slogan era ”Politică. Altfel”. Partidul său a participat la alegerile locale din 27 septembrie în alianţă cu partidul lui Victor Ponta Pro România, sub titulatura Alianţa Pro Bucureşti 2020, destinată, conform liderilor celor două partide, celor care nu doresc să fie prizonieri ai „binomului” PSD-PNL. În această formulă, Negoiţă a obţinut un nou mandat la Primăria sectorului 3 şi chiar în ziua scrutinului liderul PSD Marcel Ciolacu i-a propus ”să se întoarcă acasă”, ceea ce a provocat nemulţumirea Gabrielei Firea, care tocmai pierduse cursa pentru Primăria Capitalei.
Ea i-a catalogat pe Robert Negoiţă şi pe fostul lider al PSD Victor Ponta drept "asasinii” PSD.
”Teroriştii politic, cei care au vrut să îngroape PSD, trebuie să fie pe drumul lor şi noi să fim pe drumul nostru. Asta este! Mult, puţin cât avem, dar este al nostru. Ar fi fost o lipsă de respect faţă de bucureştenii care ne-au votat în Bucureşti noi acum să ne aliem cu propriii noştri asasini, adică cu domnii Ponta şi Negoiţă. Ei sunt pe drumul lor, nu avem nimic cu ei, nu ne războim cu ei, dar nici acum să-i invităm cu mari onoruri, eventual, să coacem şi o pâine împreună să mâncăm. Nu! Haideţi să fim serioşi!”, a afirmat Firea.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x