RoboCop apare în februarie. Care sunt cele mai tari SF-uri din 2014

| 09 ian, 2014

Cinemagia a făcut o selecție a celor mai tari SF-uri care se lansează anul acesta. Doar trei din cele zece titluri sunt filme originale, restul sunt sequel-uri şi remake-uri.

RoboCop/7 februarie

Reboot al popularei serii iniţiate de Paul Verhoeven, filmul îl are în rolul titular pe puţin cunoscutul (pentru cine n-a văzut serialul The Killing) Joel Kinnaman, iar la regie pe brazilianul José Padilha, celebru pentru filmele sale Tropa de elite. Trailerele promit multă acţiune şi o adaptare la problemele de înarmare şi de protejare a intimităţii ridicate de societatea modernă. Ar putea fi un hit, dar nimic nu e sigur...

Godzilla/16 mai

Au trecut ani buni de când metropolele lumii nu s-au mai confruntat cu şopârla gigant şi avem toată încrederea că regizorul Gareth Edwards, cunoscut pentru Monsters, va face treabă bună. Actorii, regizorul şi scenariştii spun că producţia se concentrează pe personaje şi nu doar pe efecte speciale, iar teaser trailerul lansat recent arată că nici acestea din urmă nu au fost neglijate. Filmul are toate şansele să uimească.

X-Men: Days of Future Past/23 mai

Ne-a plăcut la nebunie ideea includerii în poveste a două prezenturi diferite, ceea ce înseamnă că personajele vor fi interpretate şi de actorii din trilogia originală şi de cei din reboot. O luptă pe viaţă şi pe moarte stă să înceapă, căci mai-marii omenirii plănuiesc anihilarea totală a mutanţilor într-o încercare de a smulge din rădăcini ceea ce consideră o buruiană a rasei umane. Versiunile tinere şi vârstnice ale personajelor trebuie să colaboreze pentru a împiedica sfârşitul mutanţilor.

Edge of Tomorrow/30 mai

Trailerul lansat acum câteva zile dovedeşte cât de mare este potenţialul de public al acestei superproducţii ce beneficiază şi de şarmul lui Tom Cruise în rolul principal. Povestea, un hibrid între Ziua cârtiţei şi Ziua Independenţei, nu e doldora de originalitate, dar sunt şanse ca aventurile eroilor să cuprindă mai multe întorsături de situaţie decât ne-am aştepta în acest moment.

Transformers: Age of Extinction/27 iunie

Credem în puterea producătorilor şi-a regizorilor de a învăţa din propriile greşeli, mai ales că în toate şcolile de cinema din lume se repetă la nesfârşit "povestea este cea mai importantă". Cine ştie, poate că un semi-reboot al francizei (niciunul din actorii principali din prima trilogie nu mai apare în noua producţie) e de bun augur. Aventurile se învârt în jurul personajului lui Mark Wahlberg şi a unei descoperiri făcute de el, în stare să dezlănţuie din nou războiul între Autoboţi şi Decepticoni pe Terra...

Jupiter Ascending/25 iulie

Nu te pui cu fraţii Wachowski, mai ales când aceştia par să folosească toate resursele avute la îndemână la frumosul lor Cloud Atlas. Într-un viitor neprecizat Mila Kunis e femeie de serviciu (chiar aşa!), iar Channing Tatum este un războinic modificat genetic care decide să o apere când simpla ei existenţă ameninţă ierarhia socială din univers. Trailerul lansat recent ameninţă cu efecte speciale şi scenografie cu totul ieşite din comun şi nu am rămâne surprinşi să dibuim şi ceva comentarii sociale în SF-ul lui Andy şi Lana.

Guardians of the Galaxy/1 august

L-am văzut pe antagonistul din Guardians of the Galaxy în ultima secvenţă din Thor: Întunericul şi nu putem spune decât câ producţia este un pariu consistent pentru Marvel, care vrea să-şi lărgească universul supereroic astfel încât Terra să nu mai fie o prezenţă necesară în poveste. Încă nu se ştie cum se vor integra cei cinci supereroi din viitor în ghemul de subiecte explorate deja de Marvel...

Dawn of the Planet of the Apes/15 august

Acţiunea are loc la zece ani de la prima confruntare între oameni şi maimuţe. Acum Caesar (Andy Serkis) este liderul incontestabil al primatelor, dar este oare şi stăpân peste întregul Pământ? Se pare că nu, pentru că un grup de supravieţuitori umani atacă armata lui Caesar, iar acesta trebuie să aleagă între convieţuirea paşnică şi un război nimicitor.

Interstellar/7 noiembrie

Există o mulţime de zvonuri cu privire la subiectul lui Interstellar, dar nici măcar teaser trailerul apărut în weekend nu aruncă lumină asupra aventurilor eroilor interpretaţi de Matthew McConaughey şi Anne Hathaway. Ce ştim este că Christopher Nolan încearcă să vină cu ceva nou şi uimitor la fiecare film şi că povestea ar viza încercarea oamenilor de a evada de pe un Pământ unde supravieţuirea nu mai este posibilă. Titlul sugerează călătorii în spaţiu, iar zvonurile tot pomenesc găuri de vierme şi călătoria în timp. De-abia aşteptăm să ne dumirim despre ce e vorba.

The Hunger Games: Mockingjay, Part 1/21 noiembrie

Ne-a mirat decizia de a ecraniza ultimul volum din trilogia Suzannei Collins în două filme, pentru că materialul este cam străveziu pentru a permite realizarea a două scurtmetraje de sine stătătoare. Cei care au văzut partea a doua, Sfidarea, ştiu că lupta între rebeli şi forţele Capitolului stă să înceapă, iar aceasta se anunţă mai mult decât sângeroasă. Cine ştie, poate că Suzanne Collins, consilieră de scenariu a ecranizării, va extinde povestea.

 

Tag-uri: cinema, filme SF, premiere
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ