ROBOR la trei luni a crescut la 3,05%
Indicele ROBOR la 3 luni a crescut la 3,05%, faţă de 3,04%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
ROBOR la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.
În schimb, ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor pentru credite ipotecare, a stagnat la 3,13%, valoare înregistrată şi în sedinţa anterioară.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară, iar creşterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei.
BNR a publicat, recent, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care a înlocuit ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Valoarea acestuia, pentru primul trimestru din 2019, este de 2,63%.