Romani CRISS: Statul român nu şi-a îndeplinit obligaţiile privind integrarea romilor

| 12 iul, 2013

Romani CRISS face un apel către ONU, UE şi SUA să solicite Guvernului României clarificări cu privire la modul în care s-a ocupat de politicile publice pentru romi, în ultimii 20 ani, în contextul declaraţiilor făcute de premierul Victor Ponta privind ONG-urile care activează în domeniu.

Romani CRISS (Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii) a trimis o scrisoare deschisă către Ban Ki-moon, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Jose Manuel Barosso, preşedintele Comisiei Europene, Morten Kjaerum, directorul Agenţiei Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale, şi John Kerry, şeful Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, în urma declaraţiilor făcute joi de premierul Victor Ponta.

La solicitarea jurnaliştilor de a comenta un studiu al unor ONG-uri potrivit căruia politicile în domeniu din anii 2012-2013 nu au adus nicio măsură nouă, Ponta a răspuns: "Organizaţiile neguvernamentale pe care le invocaţi sunt responsabile de 20 de ani de aceste politici, actualul Guvern, doar de un an".

"Romani CRISS vă atrage atenţia asupra faptului că în ultimii 20 de ani, statul român v-a minţit cu bună-ştiinţă în ceea ce priveşte problematica integrării romilor. În declaraţia din data de 11 iulie 2013, prim-ministrul României, dl. Victor Ponta, a recunoscut public faptul că statul român nu a făcut nimic pentru integrarea romilor în ultimele două decenii", scrie Romani CRISS în scrisoarea deschisă.

Reprezentanţii ONG-ului mai spun că statul român a raportat constant către organizaţiile cărora li se adresează, ONU, UE şi Guvernul SUA, cu privire la respectarea drepturilor omului, a combaterii discriminării şi a promovării incluziunii sociale a romilor. Mai mult decât atât, statul român şi-a asumat două strategii pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor, vizând domenii precum educaţia, locuirea, sănătatea sau angajarea romilor.

"Politicile publice care vizează romii au drept fundament angajamentul moral şi politic, sincer şi voluntar al statului român pentru a sprijini cetăţenii români de etnie romă în procesul de incluziune.

Faptul că acest angajament politic şi moral a fost viciat de la bun început şi că vreme de 20 de ani autorităţile române au mimat interesul pentru problematica romă este de-a dreptul şocant. Romani CRISS îşi manifestă dezacordul total faţă de modul în care statul român a înţeles să mintă, să păcălească, atât organizaţiile internaţionale, cât şi societatea civilă romă, parteneri ai autorităţilor române în cadrul acestui proces", se spune în scrisoarea deschisă.

Reprezentanţii Romani CRISS au făcut referire şi la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, din 7 iulie, privind şcolarizarea copiilor romi. "Un lucru este clar, dacă nu se schimbă tendinţa, şi nu pot fi optimist, trebuie să facem să meargă la şcoală copiii romi şi aş merge până la a asista alocaţia pentru copii dacă nu se duc la şcoală. Dacă se menţine tendinţa, această minoritate va deveni destul de consistentă şi trebuie să fie la fel de instruită ca şi majoritarii. Trebuie făcut ceva", a spus Băsescu, la Digi 24, exprimându-şi apoi convingerea că, în urma acestor declaraţii, "iarăşi, toate ONG-urile care mănâncă bani" ca să sprijine copiii romi vor reacţiona.

Totodată, reprezentanţii Romani CRISS arată că premierul a oferit prima explicaţie logică, realistă a rezultatelor limitate ale autorităţilor române în ce priveşte politicile de incluziune socială: "dezinteresului cu care a fost tratat subiectul", nu lipsa resurselor sau complexitatea problemelor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ