România a fost la un pas de a rămâne fără aviaţie militară

| 27 iun, 2013

Camera Deputaţilor a adoptat, cu 261 de voturi "pentru" şi 6 abţineri, proiectele de lege care prevăd achiziţia a 12 avioane multirol F16 şi, respectiv, eliberarea unor frecvenţe militare care vor asigura suma de 97 milioane de euro pentru plata primei tranşe pentru aceste avioane.

Cuantumul creditelor de angajament şi bugetare aferent achiziţionării de avioane multirol de la statul portughez a fost calculat la 628 milioane euro, pentru perioada 2013-2017. Primele avioane vor fi livrate statului român în anul 2015.

Angajamentul Cabinetului Ponta privind achiziţia aparatelor de zbor F16 de la statul portughez, girat prin votul Parlamentului în favoarea tranzacţiei, reprezintă un adevărat balon de oxigen pentru Armata României, mai preci pentru aviaţia militară. În cazul în care acest acord nu ar fi fost parafat, existau două alternative: fie România at fi trebuit să contracteze servicii de asigurare a securităţii spaţiului aerian de la partenerii NATO (contra cost), fie ar fi însemnat ca România să achiziţioneze ulterior, la costuri mult mai mari, aparate de zbor multirol. Prin urmare, trebuie spus din capul locului că nu exista opţiunea ca România să lase problema în aşteptare, în condiţiile în care angajamentele ca stat NATO presupun obligaţia ca fiecare stat să respecte rigorile ce ţin de politica de securitate aeriană.

Resursa de zbor a aparatelor MIG 21 Lancer din dotare Armatei urmează să expire în anul 2017. Dincolo de uzura fizică şi morală a avioanelor ruseşti aflate în dotarea aviaţiei militare, acestea au un record negativ în ceea ce priveşte accidentele în care au fost implicate în ultimii ani, motiv pentru care au fost o lungă perioadă consemnate la sol.

Nu în ultimul rând, niciun stat UE de mărimea României nu-şi permite luxul de a consemna la sol aviaţia. Aparatele de tip F16 sunt cele mai utilizate avioane de către Armata SUA, dovedindu-şi pe deplin viabilitatea în misiuni de luptă şi de menţinere a păcii. În plus, aparatele contractate de România, chiar dacă nu sunt noi, vor fi modernizate cu motoare noi, cu avionică nouă, cu sisteme electronice noi, cu armamentul cel mai modern şi de ultimă generaţie.

Foarte important, dincolo de achiziţia propriu-zisă, în preţul pe care îl va plăti România guvernului portughez intră şi costurile legate de instruirea piloţilor români, asigurarea pieselor de schimb şi asistenţa tehnică necesară.

În lumina acestor argumente, decizia Guvernului Ponta şi a Parlamentului este varianta optimă. Nevoia de a îmbuntăţi capabilităţile tehnice ale Armatei prin achiziţia aparatelor F16 este de la sine înţeleasă. În joc este securitatea României precum şi credibilitatea ţării noastre în raport cu partenerii nord-atlantici şi europeni.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
28 iun, 2013
pensionar
Doamne ce fericire, ne scapa de saracie, boli, scunpiri zilnice, batjocura, umilinta , mafie, jaf national, aviata.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ