România a solicitat Comisiei Europene rambursarea a peste 4,1 miliarde de euro
Valoarea fondurilor structurale şi de coeziune solicitate Comisiei Europene pentru a fi rambursate României a ajuns la peste 4,1 miliarde de euro, la data de 9 august 2013, informează Ministerul Fondurilor Europene, într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.
"Valoarea fondurilor structurale şi de coeziune solicitate Comisiei Europene pentru a fi rambursate României a ajuns la peste 4,1 miliarde de euro, la data de 9 august 2013. În consecinţă, rata de absorbţie curentă a fondurilor europene depăşeşte nivelul de 21%. În perioada 1 mai 2012 - 9 august 2013, România a solicitat returnarea a peste 2,46 miliarde de euro din fondurile structurale şi de coeziune, în timp ce în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 aprilie 2012 documentele transmise Comisiei au acoperit finanţări în valoare de numai 1,63 miliarde de euro", se arată în comunicatul citat.
Potrivit MFE, suma solicitată pentru a fi rambursată României este în prezent cu 150% mai mare comparativ cu cea consemnată la data de 1 mai 2012, iar fondurile returnate ţării noastre de către Comisia Europeană însumau aproximativ 3,7 miliarde de euro, la data de 9 august.
De asemenea, în perioada mai 2012 - 9 august, CE a decontat României fonduri în valoare de peste 2,24 miliarde de euro. Astfel, valoarea sumelor rambursate a crescut cu peste 156% faţă de cele rambursate până la data de 1 mai 2012.
"În acest an, Comisia Europeană a rambursat României peste 1,47 miliarde de euro. Din această sumă, fonduri în valoare de peste 1,1 miliarde de euro au fost încasate de România datorită reluării plăţilor prin intermediul a trei programe, ca urmare a măsurilor implementate de Guvernul României. Estimăm că în toamna acestui an Comisia va decide reluarea plăţilor către România şi prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, singurul program care a mai rămas pre-suspendat", declară ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, potrivit sursei citate.
MFE reaminteşte că, în acest an, Comisia Europeană a reluat plăţile prin trei programe blocate în trecut din cauza deficienţelor apărute în implementarea fondurilor europene în perioada 2009-2011.
"Ca urmare a acestei decizii, prin Programul Operaţional Regional au fost rambursate României fonduri de peste 756 milioane de euro, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - 424 milioane de euro, iar prin Programul Operaţional Sectorial Transport - peste 375 milioane de euro. În acelaşi timp, o sumă semnificativă, de peste 625 milioane de euro, a fost returnată prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Mediu", menţionează MFE.