România, actor cheie în războiul energetic

| 07 dec, 2014

Potrivit unui reportaj realizat de cei de la Euronews, România ar putea deveni în curând un important nod energetic al Europei, și asta nu datorită lui Aliodor Manolea și cravatei mov a lui Traian Băsescu, ci datorită descoperirilor importante de hidrocarburi din Marea Neagră.

În același timp însă, o parte a mass-media a început să atace virulent guvernul și compania OMV pe subiectul redevențelor la petrol și gaze naturale. Dacă aceste atacuri se vor dezvolta și se vor concretiza în ceva mai mult decât simple talk-show-uri, ar trebui să ne dea serios de gândit cu privire la cine ar avea de beneficiat de pe urma lor.

Potrivit Euronews, după ce a descoperit în anul 2012 un imens zăcământ de gaze naturale în platoul continental românesc al Mării Negre, compania OMV Petrom a identificat recent şi un zăcământ de petrol tot în platoul continental, dar mai aproape de litoralul românesc, iar aceste descoperiri ar putea redesena harta energetică a Europei. Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom, a declarat pentru Euronews că prin exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, România ar putea să nu mai aibă nevoie de importuri, iar în eventualitatea în care zăcămintele vor fi mai semnificative decât se estimează în prezent, atunci hidrocarburile extrase ar putea acoperi o parte din nevoile europene.

Ce înseamnă asta? Că rușii ne văd acum ca o posibilă amenințare pentru strategia lor de politică externă în zonă, care se sprijină foarte mult pe Gazprom și oprirea robinetului de gaz. Dacă Europa ar avea o sursă alternativă de energie, respectiv România, atunci puterea de negociere a Rusiei ar scădea simțitor. O astfel de opinie are și profesorul Silviu Neguţ, unul dintre cei mai apreciaţi experţi români în geopolitică, potrivit căruia România poate deveni nodul energetic al Uniunii Europene, cu condiţia depăşirii unui obstacol, şi anume „acţiunea agresivă a Rusiei pentru a controla toată energia în regiunea Mării Negre”.

Cei de la Euronews găsesc și o explicație plauzibilă pentru o temă promovată tot mai des la televizor: scăderea consumului de energie. În timp ce majoritatea „analiștilor” de dreapta afirmă că acest indicator arată un lucru extrem de grav, scăderea economie, dar sunt contraziși de fiecare dată de datele pozitive prezentate de INS și Eurostat, jurnaliștii europeni au un alt răspuns pentru acest fenomen: românii au început să facă economie de energie. Aceștia notează că România a înţeles că o modalitate de a obţine independenţa energetică este reducerea consumului de energie, și dau exemplul programelor deja demarate, precum reabilitarea termică a blocurilor din Bucureşti sau „revoluţia verde” ilustrată de investiţiile masive în producţia de biogaz şi energie eoliană.

Așadar, data viitoare când vedeți un pseudo-jurnalist cu batistuță la sacou, spunându-vă cum bugetul pierde foarte mulți bani pentru că avem cea mai mică redevență la petrol din Europa, un lucru complet fals, având în vedere că multe țări europene au redevențe egale cu 0, gândiți-vă ce e mai bine: să atragem cât mai multe investiții în energie și să devenim independenți de Rusia, păstrând redevențele la un nivel acceptabil pentru investitori, sau să le creștem la sume care să facă neprofitabile exploatările de hidrocarburi și să rămânem dependenți de toanele Rusiei? Apoi puneți-vă întrebarea: jurnalistul respectiv ale cui interese apără? Ale României, sau ale Rusiei?

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

7 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
09 dec, 2014
Elena
Cea mai noua oferta de lucru !
Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: [email protected]
08 dec, 2014
kermit
Redevente !
Care sunt tarile cu redevente 0 ca eu nu am auzit. Romania practica cele mai mici redevente conditie esentiala pentru a fi jefuiti. cand se va termina cu petrolul vom fi in fundul gol mai rau decat acum.
07 dec, 2014
Maria
Munca la domiciliu
Locuri de munca ! Baza: contract legal! NU este MLM si nici joc piramidal! Cautam operatori online care pot castiga cel putin 300 de dolari lunar, muncind doar 3 ore pe zi Pentru detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]
07 dec, 2014
ion
omv controlat de rusi
nu inteleg de ce e legat de omv orice e petrol/gaz in romania??
07 dec, 2014
ilviu
zacminte de petrol
păi asat însemnă că noi românii vom trăi mai bine ... ca cei din reclam cu Belgravistan. Așa a trebui numai că noi va fi vai de acpul nostru , voma avea salarii mici austriecii de la OMV o să verse Profitul lor în țara lor și vor avea pensii, salarii, sănatate , educație ..... noi canci bocanci
07 dec, 2014
aura
si cine este vinovat ? romanii isi merita soarta !
Au, primesc ceeace au votat !
08 dec, 2014
kermit
@Aura
Ai idee ce a facut ponta la ultima vizita in America si cu cine s-a intalnit? Daca nu sti iti spun eu. Cu rechinii gazelor si petrolului carora le-a promis cedarea resurselor dea moaca ceea ce in bibilica lui seaca ar fi insemnat supravietuirea politica. E drept ca toti au cam facut acelasi lucru. Cam tardiva si iesirea lui basescu acum la sfarsit de mandat care a criticat pe ultima suta de metrii modul cum s-au negociat redeventele. Practic Romania isi cedeaza resursele cum nici macar o tara bananiera din lumea a III nu o face. Acesti criminali si tradatori ar trebui deferiti Justitiei ca sa aflam si noi cu ce drept ceseaza resursele tarii pe gratis si cine ne sunt stapanii. Atata timp cat romanii vor ramane pasivi in fata acestor CRIME nimic nu se va schimba in Tara asta amarata. Nu trebuie sa ne mobilizam doar atunci cand sunt alegeri ca sa votam pe x sau y ci oricand cand interesul Tarii o cere. Iohannis nu va face minuni daca va fi lasat de capul lui. Societatea trebuie sa fie cu ochii pe acesti paraziti politici care sunt pe cale de a desfinta Romania iar Romania nu este doar un nume ... Romania suntem noi cetatenii acestei Tari. S e joaca viitorul a 20 de mil si al generatiilor viitoare. E important sa stim cum ne va arata Tara dupa ce aceste resurse se vor epuiza. ce punem in loc ?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ