România are al treilea cel mai mic salariu minim pe economie din UE

| 23 feb, 14:51

În luna ianuarie 2018, Bulgaria avea cel mai mic salariu minim pe economie din Uniunea Europeană, 261 de euro pe lună, urmată de Lituania, 400 de euro, şi România, 408 euro, arată datele publicate vineri de Eurostat.

La nivel general, salariul minim pe economie este mai mic de 500 de euro pe lună în statele membre din estul UE şi de peste 1.000 de euro în nord-vestul UE, în frunte fiind Luxemburg (1.999 de euro pe lună), Irlanda (1.614 euro), Olanda (1.578 euro), Belgia (1.563 euro), Germania şi Franţa (ambele cu 1.498 de euro pe lună).

Comparativ, salariul minim federal în SUA era de 1.048 de euro pe lună în ianuarie 2018.

În UE, doar 22 dintre cele 28 de state membre au un salariu minim pe economie, ţările care nu au un astfel de salariu fiind: Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia.

Eurostat precizează că cel mai mare salariu minim din UE este de aproape opt ori mai mare decât cel mai mic. Însă decalajele salariale în rândul statelor membre sunt mai mici dacă sunt eliminate diferenţele de preţuri. Exprimate la paritatea standard a puterii de cumpărare (PPS), salariul minim din Bulgaria este de 546 PPS şi de 1.597 PPS în Luxemburg ceea ce înseamnă că cel mai mare salariu minim din UE este de aproape trei ori mai mare decât cel mai mic. În România, salariul minim exprimat în paritatea standard a puterii de cumpărare este de 808 PPS, mai mare decât cel de 787 PPS din Portugalia.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ