România, avem o problemă! Iohannis vrea să termine ce a început Băsescu

Dintre acestea, cea mai spectaculoasă a fost încercarea prin care Traian Băsescu a urmărit slăbirea treptată și continuă a puterii legislative, a Parlamentului. Atacurile de imagine și propaganda veninoasă s-au suprapus unor atacuri directe, când Băsescu a sfidat pur și simplu și ignorat dreptul de decizie al Parlamentului. Miza acestei lupte susținute a fost lărgirea extremă a prerogativelor prezidențiale, pe baza speculării unor confuzii și porțiuni ambigue ale textului Constituțional.

Fondul problemei a fost desigur neprecizarea clară a caracterului republicii. Nici în prezent nu putem afirma cu fermitate dacă România este o republică semiprezidențială sau una semiparlamentară. În lupta dintre Băsescu și Parlament, chiar dacă nu a fost într-un mod vizibil pentru românii de rând, clasa politică s-a polarizat: tabăra băsistă argumenta pentru înclinarea definitivă a balanței și transformarea României într-o republică prezidențială, cu un Parlament unicameral și mai mult decorativ, în timp ce adversarii lui Băsescu, odinioară USL, azi USD, luptă pentru consfințirea unei republici parlamentare, în care președintele să aibă rol mai mult reprezentativ și de mediere publică. Pe acest fond al problemei, candidații la funcția prezidențială ocupă și ei pozițiile de rigoare: Victor Ponta insistă asupra pericolelor presupuse de încurajarea pornirilor autocratice ale președintelui, în timp ce Klaus Iohannis, care s-a apropiat recent de Băsescu, în secret deplin, afișează mai nou exact nucleul dur, autoritarist al conceptelor republicii prezidențiale, la limita derapajului spre dictatură.

În ultimele declarații, chiar înainte de al doilea tur de scrutin, Klaus Iohannis face declarații pe acest subiect atât de șocante încât aproape că ne simțim îndreptățiți să nu-l mai numim candidatul dreptei ci al extremei drepte la prezidențiale. Practic, primarul de Sibiu agită deasupra capului arma cea mai grea și urâtă a lui Băsescu, un veritabil pericol la adresa democrației, atacul la adresa instituției fundamentale a statului român, Parlamentul. Pentru orice observator lucid, discursul apare cât se poate de artificial în gura lui Klaus Iohannis. Discuția îl depășește și cu greu putem spune că face parte din sfera de interes a edilului preocupat mai degrabă cu tranzacțiile imobiliare. Ne apare astfel evident că Iohannis recită un discurs învățat pe dinafară, transformându-se astfel în pionul celor mai importante interese politice ale actualului președinte, Traian Băsescu.

Prezidențiabilul ACL Klaus Iohannis își propune să facă schimbări radicale. Acesta susține că e nevoie de un Guvern nou, că e nevoie de un Parlament nou, mai mic, și de legi noi.

"E o chestiune de siguranță națională o economie sănătoasă. Nu e suficient să schimbăm președintele, trebuie să schimbăm modul în care se face politică. Trebuie să schimbăm Guvernul, Parlamentul chiar și interiorul partidelor. Trebuie să avem partide reformate. Îmi permit să afirm că acum la 25 de ani de la revoluție e momentul să spunem punct și de la capăt.

Avem un Parlament mult prea mare. Încă un pic și suntem ca Parlamentul European. Concluzia e că ăia sunt mulți si nu fac nimic pentru noi, și parcă așa e. Avem nevoie de un Parlament bicameral, mai mic mai competent.

Pentru un parlament nou e nevoie de negocieri între partide, cu partidele. E nevoie de o majoritate largă, de o altă lege prin care se aleg parlamentarii. Noi acum avem o aberație. Trebuie să schimbăm legislația pentru finanțarea partidelor. Am umblat în ultimele săptămâni - e plin de Ponta de la așa mic pe icoană, până la așa mare. Nu putea să își tapeteze nici măcar de județ, dar toată țara cu cât a declarat. (...) Ca și prim-ministru a dat chix", a declarat Iohannis.

Citiți cu atenție cele de mai sus. Trageți aer în piept și recitiți-le. Sunt de o gravitate extremă. În cel mai bun caz, avem de-a face doar cu o capodoperă de ipocrizie politică. Să vă explic de ce. Parlamentul actual este atât de numeros datorită unei legi electorale promovate de liberali, care încercau la vremea respectivă să-și asigure poziția în perspectiva unor alegeri nefavorabile și de care au beneficiat de fapt democrat-liberalii lui Blaga. Prin introducerea în ecuație a mecanismului pervers al redistribuirii, această lege, care este în mod evident copilul actualei coaliții de dreapta, a supradimensionat Parlamentul actual, i-a permis PDL să rămână în Parlament și practic a făcut aproape imposibilă pe viitor eliminarea unei formațiuni din legislativ, oricât de tare va fi penalizată de electorat la urne. Cel mai grav efect al acestei legi este deci văduvirea cetățenilor acestei țări de un drept esențial: acela de a-i penaliza pe aleși, în ultimă instanță prin excluderea din Parlament. Așa cum au pățit PNȚ-CD sau PRM și cum ar fi trebuit să pățească și PDL, în spiritul dreptății. Cu riscul de a mă repeta: responsabilitatea pentru această lege electorală nocivă revine liberalilor!

În al doilea rând, declarația lui Iohannis ar putea fi considerată un exercițiu de ipocrizie politică, deoarece PNL a avut responsabilitatea rectificării actualelor neajunsuri, prin înlocuirea sau revizuirea Constituției. Ce au făcut liberalii cu această oportunitate? Întrebați-l pe ”prietenul” candidatului Iohannis, pe Crin Antonescu, președintele Comisiei pentru revizuirea Constituției.

Dar, vă întreb și nu este o întrebare retorică, dacă ceea ce declară Iohannis nu este gimnastica discursiv-ipocrită a unui politician dispus să amețească electoratul pe fondul a zece ani de propagandă toxică băsistă împotriva Parlamentului României, unicul garant fundamental al democrației românești? Dacă Iohannis chiar crede în ce spune? Avem de-a face atunci cu declarația de intenții a unui viitor dictator. După 25 de ani, istoria se repetă. Klaus Iohannis, acest remake al ilegalistului Ceaușescu, se declară nemulțumit de prerogativele președintelui, pe care ”nu e suficient să-l schimbăm” și creionează schița mnemotehnică a unei lovituri de stat care să instaureze un regim dictatorial sub pretextul ”reformei”. Tot ce afirmă candidatul ACL s-a mai întâmplat și nu o singură dată, în istorie. Luați încă o dată textul pe care l-a produs în secolul 21 un candidat la funcția de președinte al unei democrații europene și dacă tot nu sesizați ce conține, vă rog să-l recitiți în timp ce pe fundal, pe ecranul unui televizor se succed fără sonor imaginile descinderilor cu mascați, care îmbrăcați în negru și înarmați până în dinți umflă civili după civili, după civili... Această operetă funebră, pusă în scenă printre alții de Macovei și Morar, este de neconceput și nu poate fi întâlnită în Europa, deși corupți și corupție există peste tot.