România, campioană mondială la canoe la 1000 de m
Canoiştii români Liviu Alexandru Lazăr Dumitrescu şi Victor Mihalachi au cucerit titlul mondial şi medalia de aur în proba de canoe-2 1.000 m, duminică, în cadrul CM de kaiac-canoe de la Moscova, după o cursă entuziasmantă, pe care au condus-o din start la sosire, majoritatea timpului cu o barcă avans faţă de medaliaţii cu argint, echipajul Ungariei.
Cu acest mare succes, Dumitrescu şi Mihalachi, care cuceriseră medalia de argint sâmbătă, în proba de 500 m, îşi completează un palmares excepţional - 6 medalii la campionatele mondiale, dintre care 4 de aur, 1 de argint şi 1 de bronz, şi 10 la Europene - 3 de aur, 3 de argint şi 4 de bronz. Victoria lor de duminică aminteşte că pe acelaşi canal Krîlatskoe, din complexul moscovit Lujniki, legendarii Ivan Patzaichin şi Toma Simionov reuşiseră exact aceleaşi extraordinare isprăvi - argint la canoe 500 m şi aur la 1.000 m - la Jocurile Olimpice din 1980. De asemenea, tot la Krîlatskoe, canotajul românesc inaugura, prin aurul olimpic al Sandei Toma, un palmares care în ultimii 34 de ani l-a plasat în fruntea ierarhiei mondiale.
În cursa de duminică, Dumitrescu şi Mihalachi au plecat ca din puşcă, având cea mai bună reacţie de start, trecând primii detaşat la toate reperele de distanţă, 250 m, 500 m, 750 m (cu o barcă avans), pentru a rezista pe zona balizelor roşii asaltului ungurilor Henrik Vasbanyai-Robert Mike, terminând cu pagaele sus, în semn de victorie.
Echipajul românesc a fost cronometrat în 3'28'340/1000, fiind urmat de Ungaria - 3'28'680/100 şi de Germania (Yul Oeltze-Ronald Verch) - 3'30'442/1000.
După 2 ore de la această extraordinară victorie, cei doi români mai au de disputat o finală, cea de la canoe-2 200 m.
În finala feminină de kaiac dublu pe distanţa de 500 m, echipajul românesc alcătuit din Roxana Borha (21 ani) şi Elena Meroniuc (18 ani), de departe cel mai tânăr de la aceste campionate, s-a situat pe un meritoriu loc 5, în 1'42'11/100, etalând reale perspective. Medalia de aur în această cursă a revenit Ungariei
(Gabriela Szabo-Tamara Csipes) - 1'39'953/1000, urmată de Serbia (surorile Nikolina şi Oliveira Moldovan) - 1'40'480/1000 şi de Polonia (Karolina Naja-Beata Mikolajczyk) - 1'41'337/1000.