România, cea mai abruptă scădere din Ue a producţiei industriale faţă de luna precedentă
România a înregistrat, în luna mai faţă de aprilie, cea mai abruptă scădere din UE a producţiei industriale, de 10,7%, în timp ce indicatorul a coborât cu 0,6% la nivelul Uniunii, potrivit datelor prezentate vineri de Eurostat.
Producţia industrială, în serie ajustată sezonier, a scăzut cu 0,3% în zona euro şi cu 0,6% în UE în luna mai faţă de aprilie, se arată într-un comunicat transmis vineri de Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene.
Producţia de bunuri de folosinţă îndelungată a coborât cu 2,3% în zona euro şi cu 2,1% în UE, iar sectorul bunurilor de capital s-a contractat cu 1,5%, respectiv 1,9%. Producţia din energie a urcat cu 0,1% în zona euro şi a scăzut cu 0,3% în UE, iar industria bunurilor intermediare a crescut cu 0,4%, respectiv 0,2%. Producţia de bunuri de uz curent a urcat cu 0,6% în zona euro şi a scăzut cu 0,1% în UE.
La nivelul statelor membre, cele mai abrupte scăderi au fost înregistrate în: România (-10,7%, ), Lituania (6,3%), Suedia (-3,8%).
La polul opus s-a situat: Portugalia (+6,1%), Letonia (+2,2%), Estonia (+2%).
Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, producţia industrială a scăzut cu 1,3% în zona euro, respectiv cu 1,6% în UE.
Producţia de bunuri de folosinţă îndelungată a scăzut cu 6,2% în zona euro şi cu 5,1% în UE; sectorul bunurilor intermediare a coborât cu 2,6% în fiecare dintre cele două grupe de ţări; industria bunurilor de capital a înregistrat o contracţie de 0,9%. Producţia din energie a avansat cu 0,2% în zona euro, dar a scăzut cu 1,9% în UE, iar sectorul bunurilor de uz curent a crescut cu 0,1% în zona euro şi a scăzut cu 0,7% în UE.
În ceea ce priveşte statele membre, cele mai abrupte scăderi ale producţiei industriale au fost înregistrate în Irlanda şi Suedia (-7,7% fiecare), Bulgaria (-6%) şi Finlanda (-5,3%). Cele mai puternice creşteri au fost raportate de Lituania (+21,6%), Estonia (+6,3%) şi Portugalia (+4,5%). În România, producţia industrială a afişat o scădere anuală de 3,8%.