România, condamnată la CEDO pentru refuzul de a școlariza un deținut

În 2008, când avea 27 de ani, Marian Flămânzeanu a fost condamnat pentru furt și închis la Penitenciarul Rahova. Între 2007-2009 el a făcut clasele III-IV în penitenciar, iar din 2010, când a fost mutat la Penitenciarul Jilava, a făcut numeroase cereri pentru a-și continua studiile cu clasele V-VIII. Penitenciarul a avut discuții cu Inspectoratul Școlar, dar ulterior a motivat că din cauza numărului mic de deținuți eligibili, clasele nu se pot înființa.

Flămînzeanu a reclamat încălcarea dreptului la educație, în fața judecătorul delegat din penitenciar. Acesta i-a respins cererea ca nefondată, argumentând că Administrația Penitenciarelor a făcut toate demersurile, dar că nu poate să asigure un profesor pentru un singur elev. Ulterior Flămînzeanu s-a adresat Tribunalul București care a menținut decizia judecătorului delegat.

În 2011, aflându-se încă în detenție, Marian Flămînzeanu a scris APADOR-CH și a cerut ajutorul ca să ajungă la CEDO. Cazul a fost preluat de APADOR-CH, prin avocata Nicoleta Popescu, și reprezentat la CEDO.

Flămînzeanu a invocat în apărarea cererii sale Legea 84/1995 – care prevede că educația de 10 clase este obligatorie – și Legea 275/2006, de executare a pedepselor, care prevede de asemenea cerința pentru deținuți de a urma clasele de învățământ obligatoriu pe perioada privării de libertate. El a motivat că în detenție a înțeles importanța pe care o are educația și rolul acesteia în găsirea unui loc de muncă.

Guvernul României s-a apărat în fața Curții Europene spunând că statele au libertatea de a-și organiza sistemul de educație, și că aceasta depinde în mare măsură de nevoile și resursele comunității. În cazul de față, statul a încercat să-i ofere deținutului educația cerută, însă asigurarea unui profesor pentru trei sau cinci deținuți ar fi reprezentat o povară financiară prea mare pentru autorități.

Hotărârea CEDO

CEDO admite că dreptul la educație nu este unul absolut, însă constată că autoritățile române nu au făcut demersuri suficiente pentru a găsi soluții în cazul Flămânzeanu.

Curtea consideră că niciunul dintre argumentele invocate de Guvern nu este convingător, iar pe baza probelor prezentate, constată că refuzul de a-l înscrie pe reclamant în învățământul secundar nu a avut un scop legitim și proporțional.