ROMÂNIA, în stare de ALERTĂ! A fost CONVOCAT Comitetul pentru Situații Speciale de Urgență

| 27 aug, 08:52

România va primi, în perioada următoare, 2.362 de imigranţi, conform schemei propuse de Comisia Europeană. În afară de a fi o problemă socială şi economică, refugiaţii reprezintă şi o mare problemă de securitate. Experţii avertizează că printre cei care au fugit din Orientul Mijlociu se află şi terorişti.

 

Sute de mii de imigranţi din Orientul Mijlociu au ajuns în ultima perioadă în Europa după ce au traversat Marea Mediterană, cu scopul de a se stabili în ţările occidentale. Pentru a face faţă numărului extrem de mare, Comisia Europeană a elaborat o schemă de împărţire a acestora pe întreg teritoriul UE. Astfel, în România ar urma să ajungă, în perioada următoare, 2.362 de imigranţi. În opinia analistului de politică externă Bogdan Chirieac, România nu este pregătită la ora actuală să facă faţă unui val de refugiaţi.

“România nu poate primi mai mult de câteva zeci de mii de imigranţi. Să zicem că o să vină. De ţinut pe masă şi pe casă, plus o alocaţie zilnică înseamnă ceva pentru bugetul României, care e mic în comparaţie cu alte state din Europa. Deci, e o problemă economică, una socială pentru că am văzut că sunt şi copii mici, şi persoane în vârstă, deci trebuie să asiguri educaţie şi asistenţă medicală. E şi o problemă culturală, pentru că majoritatea celor care vor veni sunt musulmani. Şi, în sfârşit, este o problemă de securitate naţională pentru că mai mult ca sigur printre ei se află infiltraţi şi membri ai grupărilor teroriste. Cu siguranţă sunt printre ei. Toată presa occidentală semnalează acest lucru, citând propriile servicii secrete”, a declarat analistul pentru ziarulring.ro

Analistul Bogdan Chirieac a adăugat, pentru „ring”, că este suspect faptul că numărul de imigranţi a crescut tocmai acum.

„Războiul din Siria durează de patru ani şi în ultima perioadă nu s-a întâmplat nimic special. Toată lumea se întreabă ce anume i-a determinat să plece acum, mai ales că traversarea Mediteranei costă 2.000 de dolari de persoană, iar majoritatea nu au aceşti bani. Deci cine le-a plătit transportul? Ne aflăm în faţa unei ameninţări fără precedent. Ameninţarea era de multe ori evocată la seminariile privind securitatea şi apărarea, dar se pare că lumea n-a luat-o în serios până acum”, a precizat analistul.

Vicepremierul pentru securitate națională Gabriel Oprea a convocat, ieri, Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, pe tema riscurilor privind creșterea fenomenului imigraţionist la frontierele României.

Anterior anunţului, Oprea i-a informat și pe președintele Klaus Iohannis, și pe premierul Victor Ponta despre convocarea acestei şedinţe. Membrii comisiei se vor întâlni, astăzi, la guvern, începând cu ora 15.00.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ