România încearcă să reducă birocraţia din domeniul proiectelor cu bani europeni
La preluarea guvernării, guvernul USL a găsit domeniul fondurilor europene într-o situație dezastruoasă. Programele operaționale sectoriale erau suspendate, iar România risca să piardă definitiv banii alocați prin acestea.
De la acel moment, s-au făcut pași importanți pentru ca sistemul care gestionează fondurile europene să fie reașezat pe baze corecte și eficiente. Eforturile cabinetelor conduse de Victor Ponta au fost recunoscute de către Comisia Europeană, care a decis deblocarea majorității programelor operaționale sectoriale, în semn de încredere față de capacitatea părții române de a le administra de o manieră adecvată.
De altminteri, cifrele susțin încrederea Comisiei. De la lună la lună, situația în privința accesării fondurilor europene aflate la dispoziția României este mai bună. Dacă la 30 aprilie 2012 rata de absorbţie era de 7,46%, la sfârșitul lunii mai a acestui an, absorbția banilor europeni a ajuns la un nivel de 15,18%. Comparativ, rezultatul înregistrat reprezintă o creștere de 32% față de începutul acestui an și de 103% față de luna aprilie a anului trecut. Adică o dublare. În același timp, suma totală atrasă de România din fondurile structurale și de coeziune a ajuns la peste 2,9 miliarde de euro la sfârșitul lunii mai, după ce în decembrie anul trecut era de 2,2 miliarde euro iar în aprilie 2012, de 1,43 miliarde de euro.
Pentru ca România să poată să își îmbunătățească și mai mult ritmul de atragere al banilor europeni este însă nevoie nu doar de curățarea și eficientizarea sistemului care gestionează fondurile de la UE, ci și de reducerea barierelor birocratice. Desigur, multe dintre acestea ne sunt impuse de modul în care Bruxelles-ul gândește desfășurarea procesului de absorbție. Dar există și elemente unde partea română poate face modificări, simplificând astfel procesul de accesare și derulare a proiectelor cu bani europeni.
Printre acestea se numără și modul în care beneficiarii privați pot face achiziții în cadrul proiectelor finanțate cu mai puțin de 50% fonduri publice. Până acum, acești beneficiari erau obligați să procedeze la achiziție publică, ceea ce îngreuna în mod nefiresc procesul, cu toate că aceștia primiseră undă verde pentru a face anumite cheltuieli. Tocmai de aceea, ministrul Eugen Teodorovici propune eliminarea acestei restricții, menționând pe bună dreptate că, în fond, ceea ce trebuie să intereseze nu este proveniența bunului sau serviciului achiziționat, ci dacă această achiziție a fost făcută la un preț corect și îndeplinește condițiile necesare pentru a atinge rezultatele prevăzute.
Inițiativa ministrului se pliază așadar pe necesitatea de a reduce birocrația excesivă care sufocă beneficiarii proiectelor cu bani europeni și care, implicit, scade atractivitatea accesării acestor fonduri. Rămâne de sperat că inițiativa sa va fi primită corespunzător la Bruxelles și va putea fi pusă în practică rapid, astfel încât accesarea banilor europeni să devină o opțiune mai atrăgătoare pentru întreprinzătorii români. Alexandra Radu