România, locul doi în Europa la creşterea volumului de lucrări în construcţii în luna mai
![](https://media.obiectiv.info/image/201307/w620/constructii_51395300.jpg)
România se situează pe locul doi în UE la creşterea lucrărilor de construcţii în mai 2013 comparativ cu luna precedentă, în condiţiile în care volumul lucrărilor de construcţii a înregistrat un declin de 0,2% în Uniunea Europeană şi de 0,3% în zona euro, arată datele prezentate miercuri de Oficiul european de statistică (Eurostat).
Potrivit datelor disponibile, în mai volumul lucrărilor de construcţii a crescut în patru state membre, a scăzut în nouă ţări membre şi a rămas stabil în Marea Britanie. Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în Bulgaria (minus 4,2%), Polonia şi Slovenia (ambele cu minus 2,8%) şi Germania (minus 2,6%) iar creşteri s-au înregistrat în Spania (4,4%), România (3,1%), Suedia (1,7%) şi Olanda (1,1%).
În ritm anual, în mai 2013 comparativ cu mai 2012, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 5,1% în zona euro şi în Uniunea Europeană.
Astfel, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în 11 state membre şi a crescut doar în trei ţări membre: Ungaria (11,1%), Spania (8,2%) şi Suedia (7,9%). Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în Polonia (minus 28,6%), Cehia (minus 15,5%), Portugalia (minus 12,9%) şi Slovacia (minus 12,1%). România a înregistrat un declin de 8,9% al lucrărilor de construcţii în mai 2013, după o scădere de 11,9% în aprilie.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
![](https://www.obiectiv.info/images/print_16266.gif)