România mai are de plătit aproape 5 miliarde de euro către finanţatorii internaţionali, până în 2023

| 17 sep, 11:05

România mai are de plătit, până în 2023, peste 4,88 miliarde de euro către finanţatorii internaţionali, din împrumutul stand-by contractat în 2009, potrivit datelor transmise de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Datoria către Fondul Monetar Internaţional a fost stinsă în februarie 2015, respectiv 165 milioane de euro. Către această instituţie România a rambursat, în total, aproximativ 2,49 miliarde de euro. Astfel, restul sumei rămase, de peste 4,8 miliarde euro, trebuie plătită către Banca Mondială şi Comisia Europeană.

Graficul MFP arată că 2015 a fost vârful de plată pentru împrumut, adică 1,8 miliarde de euro, dar mai sunt încă trei plăţi mari în 2017, 2018 şi 2019. În 2017, România are de achitat peste 1,2 miliarde de euro, în 2018 - 1,4 miliarde şi în 2019 - 1 miliard.

Anul acesta, din 1,83 miliarde euro, mai sunt de plată 33,5 milioane de euro către Banca Mondială şi Comisia Europeană.

Premierul Victor Ponta a declarat marţi seară că împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) a fost achitat şi au fost plătite salariile care s-au tăiat în perioada fostei guvernări, după anul 2012.

'Tot ceea ce s-a împrumutat de la FMI în condiţii grele, pe care nu cred că oamenii le-au uitat, am plătit. Mai mult decât atât, e bine că am plătit şi nu mai avem niciun dolar datorie la FMI, dar vreau să spun că noi am plătit toate salariile care s-au tăiat atunci, am plătit contribuţiile la pensii, care, de asemenea, s-au rambursat. Am discutat şi astăzi cu reprezentanţii profesorilor, procesele pe care aceştia le-au câştigat împotriva Guvernului pentru neaplicarea legii. Astă seară mă gândeam că, dacă reuşim şi găsim o soluţie pentru cei care au lucrat la Arpechim, la Petrom, la Oltchim, care au nişte datorii istorice, şi dacă găsim o soluţie legală - că bani avem, practic, toate nedreptăţile din acea perioadă 2009 - 2012 s-au îndreptat', a declarat Ponta, la Antena 1.

Pe de altă parte, deputatul liberal Gheorghe Ialomiţianu susţinea miercuri că România nu a scăpat de datorii, ci a contractat altele noi, ele ajungând la 19 miliarde de euro.

În anul 2009, România a parafat un împrumut stand-by pe 24 de luni în valoare de 12,95 miliarde de euro cu FMI, parte a unui pachet de sprijin de 19,95 miliarde acordat de FMI, UE şi BM. Prin acest aranjament, România a intrat în posesia a şapte dintre cele opt tranşe prevăzute, în sumă de 10,57 miliarde DST (aproximativ 11,9 miliarde euro).

Cea de-a opta tranşă a fost considerată, la solicitarea autorităţilor române, de tip preventiv şi, în contextul evoluţiilor macroeconomice favorabile, nu a fost utilizată.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ