România prin ochii unei Altețe
Sunt zile în care uităm că iubim România. Sunt zile în care chiar credem că nu o iubim. Din când în când, apar însă oameni care vin și ne readuc aminte că, de fapt, nu am uitat să o iubim. Și că merită să o iubim în continuare.
Poate fi un pic straniu când unul dintre acești oameni se dovedește a fi... un străin. Dar este cu atât mai relevant atunci când este vorba de prințul Charles. Atașamentul prințului Charles față de România a fost mereu unul viu și real, exprimat prin declarațiile sale publice, cât și prin acțiunile sale de sprijinire a ecoturismului în țara noastră. România a beneficiat de o nesperată promovare din partea Alteței Sale Regale, prin seria de documentare “Wild Carpathia” care a debutat acum doi ani. Intitulată “Wild forever”, cea de-a treia parte încheie seria documentară, oprindu-se de această dată în Bucovina, Maramureș, Munții Făgăraș, dar și la cimitirul de la Săpânța, Saschiz sau orașul Cluj-Napoca.
Evenimentul de lansare a filmului a avut loc în cadrul unei premiere de gală, în București. La eveniment au luat parte numeroase personalități, între care ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris, cât și ministrii Maria Grapini, Daniel Constantin și Rovana Plumb. De altfel, ministrul mediului Rovana Plumb anunțase recent că are o colaborare apropiată cu prinţul Charles şi echipa acestuia în ceea ce priveşte protejarea şi promovarea regiunii Munţilor Carpaţi din România. În luna septembrie, ministrul mediului discutase cu reprezentante ale Mihai Eminescu Trust – organizație patronată de prințul Charles, despre posibilitatea colaborării pe proiecte care sprijină conservarea mediului.
Filmul prezentat miecuri seară include totodată un interviu cu însuși prințul Charles, care nu ezită nici de această dată să-și exprime pasiunea sa față de locurile din țară, numind Carpații “o comoară naturală neprețuită” și apreciind raritatea și unicitatea pădurilor sălbatice virgine din Munții Carpați. “Sunt o bijuterie din coroana României”, spune prințul Charles în cadrul documentarului. Dar dincolo de aprecierile care ne fac cinste, găsesc poate mai important modul în care Alteța Sa vede oamenii din România, spunând : “Poate oamenii nu văd asta, dar România este o ţară minunată. Aici trăiesc oameni remarcabili, care nu se dau bătuţi.” Cuvintele în care prințul Charles a ales să ne descrie ar trebui să ne dea de gandit. Pentru că nu de puține ori ne raportăm greșit la România, dar și la noi. Nu trebuie să uităm că din acea “adevarată sărbatoare a biodiversității” despre care vorbește prințul Charles în documentar, facem parte și noi.