România se cutremură neîntrerupt

România se cutremură. Se scutură pământul în Vrancea, la București, ceva de speriat. Spre Galați, la Izvoarele pământul are frisoane, iar locuitorilor din zonă aproape că le clănțăne dinții în gură. Similar e cutremur și în politica din România. Plăci mari se trântesc, trosnind din încheieturi, pe la colțuri. Mai pleacă unul, mai vine altul. Românii se cutremură cel mai adesea când epicentrul e la Cotroceni. Acolo este falia Băsescu, cea care se pregătește să rămână consemnată măcar pe harta politică, dacă nu i-a reușit pasența cu manualele de istorie. Plăcile tectonice ale unei guvernări prost așezate au fost activate fără preaviz de începutul crizei economice mondiale. Castelul de cărți de la Cotroceni a început atunci să se năruie, provocând mișcări bruște și replici dese în urma cărora majoritatea românilor s-au luat cu mâinile de cap și s-au agățat disperați și dezechilibrați de buzunarele golite. Pensii, salarii, firme de stat sau particulare, spitale, totul s-a clătinat în ritmul în care dansau Elena Udrea și Traian Băsescu pe la câte o petrecere.

Cam pe când din românul cel mai sărac se mai vedea doar ciuful, căzut cum ajunsese în falia Băsescu, populația speriată a chemat un seismolog mai priceput. Sarcina de serviciu pusă în brațele USL era simplă: să facă ce-o face, dar să scape țara de panica și zguduielile de la Cotroceni.

Ce-a ieșit, se știe. N-a fost o treabă prea ușoară, multe s-au năruit între timp și falia Băsescu încă e acolo, fumegând la ore fixe. Din crăpătura plină cu insulte, atacuri și ranchiună, periodic se mai revarsă peste tot românul câte un val sulfuros de ipocrizie. Cel care odinioară bătea cu pumnul în masa fiecărui român a mai îndulcit acum tonul. Băsescu e preocupat. Băsescu mediază. Dar adevărul iese la iveală la ore fixe, când Băsescu nu se poate abține și din falia cu pricina erupe. Președintele smucit dă cu ce are mai clocotit la îndemână în guvern. Că nu-i pasă de adversarii lui politici, n-ar fi mare chestie. Dar, cei în care dă de zor și fără nicio reținere ar trebui în paralel să cultive și ghioceii unui firav reviriment economic. Peste câteva decenii, când vulcanul noroiului portocaliu va fi dispărut, românii se vor amuza probabil aducându-și aminte de cel mai tracasat guvern din istoria modernă a țării, care a trebuit să scoată castanele aruncate în foc de alții în timp ce președintele ”binevoitor” le spărgea scaune în cap de pe margine.

Pe Traian Băsescu îl motivează însăși lupta politică și nu are alte scopuri decât cele imediate, pragmatice, care-i dictează să le facă adversarilor săi politici răul maxim în cel mai scurt timp posibil. Deși pretinde periodic altfel, pe Băsescu nu-l interesează victimele colaterale, adică grosul populației. Nu i-a păsat niciodată de ei, considerându-i cel mult pretextul electoral care-l readuce pe el la cârma țării. De un an jumătate, însă, îi urăște dea dreptul și asta nu pentru că și-ar fi epuizat rezervele de empatie punând poze cu cățeluși și pisici pe rețelele de socializare. Asemenea unui Lenin modern, Băsescu își urăște visceral concetățenii, pentru că l-au umilit. Pentru că nu s-au temut de el și, când le-a ajuns cuțitul la os, au îndrăznit să-i arate ușa. Falia Băsescu nu este cartografiată pe harta democrației europene...

Când își aduce aminte de episodul jenant în care încerca să oprească milioanele de români revoltați cu câțiva zeci de procurori trimiși prin provincie, Băsescu scuipă foc și pucioasă și i-ar face scrum pe toți. Oricât s-ar strădui să-și mascheze pornirile, acestea îl dau periodic de gol. Când chiar președintele, care ar trebui să fie preocupat de bunăstarea concetățenilor săi, sabotează pe față inițiativele economice, privatizările și se bagă cu telefoanele sale înveninate peste Justiție și magistrați, degeaba mai pretinde că îi leagănă pe români de noapte bună. Românii se cutremură.