România TV se află în topul celor mai citate surse media în presa scrisă
Digi 24, România TV şi Hotnews.ro sunt cele mai citate surse media în presa scrisă, potrivit mediaTRUST. Raportul este realizat pe baza a 401 de materiale referitoare la publicaţii tipărite, online, posturi radio şi TV, care au apărut în perioada 01 – 31 decembrie 2013 în presa scrisă.
Digi 24 ocupă primul loc în topul celor mai citate surse media din presa scrisă, cu 41 de menţiuni. Locul doi este ocupat de postul de televiziune România TV, care a înregistrat 32 de menţiuni în ultima lună a anului 2013. Hotnews.ro ocupă locul trei în topul general al celor mai citate surse media, cu 29 de menţiuni.
În topul celor mai citate publicaţii print conduce ziarul Libertatea cu 10 menţiuni. Locul doi este ocupat de publicaţiile Forbes şi Ziarul Financiar, ambele înregistrând câte 7 menţiuni. Capital deţine locul trei în clasament cu 5 menţiuni.
La categoria cele mai citate posturi de televiziune, în presa scrisă, Digi 24 ocupă prima poziţie cu 41 de menţiuni. România TV este situată pe locul doi cu 32 de menţiuni, urmat de Realitatea TV cu 26.
Cele mai citate posturi de radio din topul mediaTRUST sunt Radio France International, Radio Zu, cu câte 3 menţiuni, şi Magic FM cu 2 menţiuni.
Citările surselor media s-au făcut în materiale care au avut ca principale subiecte: politica interna, viaţa mondenă, mass-media, sport, economie, transport, etc.
Studiul “Cele mai citate produse media din Romania” oferă informaţii cu privire la numărul citărilor unor produse în media (print), fără a include şi agenţiile de presă. Cercetarea a fost realizată în perioada 01 -31 decembrie 2013.
Principalul criteriu conform căruia un anumit material poate fi acceptat, constă în referirea directă asupra unui articol, a unei declaraţii sau a unui comentariu publicat în alt ziar (print sau online) sau la un post de radio/TV.