România, ultima în UE ca procent al deţinătorilor de conturi

| 08 mai, 2013

În prezent, 59 de milioane de persoane nu au în Europa un cont bancar, iar România şi Bulgaria sunt pe ultimele locuri în UE din punctul de vedere al proporţiei deţinătorilor de conturi.

În România, 55% dintre cetăţeni nu au un cont bancar, iar în Bulgaria 47%. La polul opus se află Danemarca şi Finlanda, unde toţi cetăţenii care au acest drept legal posedă conturi bancare, informează Agerpress.

Întrebaţi care este motivul pentru care nu au un cont bancar, 77% dintre bulgari şi 60% dintre români au spus că nu doresc sau nu au nevoie de unul.

De asemenea, România şi Bulgaria, alături de Franţa, Grecia şi Malta, se numără printre statele în care doar 1% dintre cetăţeni au conturi bancare în alte state.

Pentru a schimba această situaţie, Comisia Europeană (CE) a propus, miercuri, o directivă care vizează asigurarea unui cont bancar pentru toţi cetăţenii UE şi prevede, printre altele, obligaţia băncilor de a asigura mai multă transparenţă privind comisioanele şi de a facilita mutarea unui cont de la o bancă la alta.

"Cum poate participa cineva la viaţa socială când nu are un cont bancar, cum să plătească ceea ce datorează, să primească un salariu, să-şi plătească impozitele, să cumpere ceva online?". Întrebarea a fost pusă, într-o conferinţă de presă, de comisarul european pentru piaţa internă şi servicii financiare, Michel Barnier. El a reamintit că în Europa '59 de milioane de persoane nu au un cont bancar', deşi jumătate dintre ei doreau să aibă un astfel de cont. 'Nu este normal, nu este acceptabil, situaţia trebuie să se schimbe', a adăugat Michel Barnier.

Propunerea legislativă a CE ar urma să permită oricui doreşte, oriunde în Europa, să deschidă un cont curent de bază. Printre persoanele cărora li se refuză acum acest drept se află nu doar indivizii cei mai defavorizaţi, ci şi studenţi, stagiari şi muncitori sezonieri.

Celelalte două puncte ale propunerii sunt, de asemenea, importante pentru consumatori pentru că, pe lângă faptul de a avea un cont bancar, "trebuie să putem alege şi să putem schimba" banca şi "să fie uşor să ne mutăm contul, ceea ce nu este cazul astăzi", a mai spus Michel Barnier. Toate instituţiile financiare ar urma să le prezinte deţinătorilor de conturi curente un document care detaliază comisioanele pe care le percep pentru servicii, în contextul în care un studiu al CE a arătat că europenii se plâng de opacitatea care înconjoară informaţiile privind conturile bancare.

Michel Barnier a explicat că CE s-a decis să acţioneze în domeniu pentru limitele autoreglementării băncilor "se văd foarte bine" şi pentru că numai 11 state europene au făcut progrese în chestiunea asigurării accesului la un cont bancar de bază, printre care Franţa şi Italia. El a mai precizat că speră că statele membre şi Parlamentul European vor adopta această propunere de directivă până la sfârşitul anului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ