România urcă pe locul 29 în clasamentul FIFA
Naţionala României a urcat două locuri şi se află pe poziţia a 29-a în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), dat publicităţii joi.
FIFA a confirmat că România nu va fi cap de serie la tragerea la sorţi a meciurilor de baraj pentru Cupa Mondială din 2014, acest statut revenind Portugaliei, Greciei, Croaţiei şi Ucrainei, în timp ce echipele Franţei, Suediei, României şi Islandei se vor afla în grupa a doua. Tragerea la sorţi va avea loc luni, la Zurich (15,00, ora României), iar partidele sunt programate pe 15 şi 19 noiembrie.
România urcase două poziţii luna trecută şi un loc în iulie, după ce a stat pe poziţia a 34-a trei luni la rând. În septembrie 2012, România ocupa locul 57, în octombrie se afla pe 46, în noiembrie pe 37, în decembrie şi ianuarie pe 33, în februarie şi martie pe 31, iar din aprilie era pe 34.
În prima urnă valorică pentru tragerea la sorţi a grupelor Cupei Mondiale de anul viitor, care e programată pe 6 decembrie, se află Brazilia, gazda turneului final, Spania, Germania, Argentina, Columbia, Belgia şi Elveţia. Dacă Uruguayul va câştiga barajul intercontinental cu Iordania va intra şi ea în prima urnă, dar dacă va pierde atunci locul va reveni Olandei (1.135,95 puncte) aflată la mică distanţă în faţa Italiei (1.135,61).
Următorul clasament va fi anunţat pe 28 noiembrie.
Clasamentul FIFA
1 (1). Spania 1.513 puncte
2 (3). Germania 1.311
3 (2). Argentina 1.266
4 (3). Columbia 1.178
5 (6). Belgia 1.175 6 (7). Uruguay 1.164
7 (14). Elveţia 1.138
8 (9). Olanda 1.136
8 (4). Italia 1.136
10 (17). Anglia 1.080
11 (8). Brazilia 1.078
12 (16). Chile 1.051
13 (13). SUA 1040
14 (11). Portugalia 1.036
15 (12). Grecia 983
16 (18). Bosnia-Herţegovina 925
17 (19). Côte d'Ivoire 917
18 (10). Croaţia 901
19 (15). Rusia 874
20 (26). Ucraina 871
21 (25). Franţa 870
22 (20). Ecuador 862
23 (24). Ghana 860
24 (21). Mexic 854
25 (22). Suedia 850
26 (23). Danemarca 824
27 (32). Cehia 783
28 (43). Serbia 778
29 (31). România 767 etc.