Românii cred în destin şi în noroc

| 19 apr, 2013

Majoritatea românilor cred în destin şi în noroc, în timp ce 40% dintre români se bazează şi pe zodii. Unul din cinci români crede în extratereştri.

Un sondaj realizat de INSCOP Research dezvăluie faptul că destinul conduce în clasamentul credinţelor după care se ghidează românii, cu 59,7%. Un procent asemănător a obţinut şi credinţa românilor în noroc sau ghinion, în timp ce 38,6 % au respins această idee.

40,4% dintre respondenţi îmbrăţişează credinţa în zodii, iar majoritatea de 55,2% este sceptică în această chestiune. Întrebaţi dacă există viaţă după moarte, 35,4% dintre subiecţi au spus că există,  49,9% au zis că nu există viaţă după moarte, iar 14,7% nu au vrut să răspundă la această întrebare.

Ipoteza existenţei extratereştrilor este creditată ca adevărată de 21,7% dintre români, în timp ce 67,7% o resping. În clarvăzători, prezicători sau vrăjitoare nu cred decât 15,3% dintre respondenţi, în timp ce în reîncarnare cred doar 13,6%.

Sondajul a fost realizat în perioada 12 - 27 martie, pe un eşantion de 1.082 de persoane.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ