Românii prefer vrăjitoarele în locul psihologilor

| 02 aug, 2013

Potrivit unui studiu prezentat de Colegiul Psihologilor din România, 68,8% dintre români nu au fost niciodată la psiholog, preferând să se „trateze” la vrăjitoare, vraci, bioenergeticieni și alți asemenea șarlatani.

Colegiul Psihologilor consideră că principalele cauze pentru această situație sunt lipsa unui program de decontări directe a serviciilor psihologice și a unui program național de asistență psihologică. Personal, consider că principala cauză este lipsa tratementelor pentru deochi și scoaterea argintului viu, cele mai întâlnite „boli” printre cei care apelează la vrăjitoare, alături de dezlegarea cununiilor.

Găsesc extrem de interesant faptul că într-o societate cu rate mari de încredere în Biserica Ortodoxă, oamenii continuă să creadă în puterea „magiei albe”, în special după mult mediatizatul caz al Oanei Zăvoranu, despre care cu siguranță au auzit mulți conaționali.

Adevărata problemă este relevată însă de un alt rezultat al studiului citat: 79,6% dintre cei intervievați consideră incorect ca policlinicile medicale să furnizeze servicii psihologice! Așadar, problema nu este neapărat că statul nu asigură acest serviciu, ci faptul că românii nu își doresc să meargă la psiholog! De vină ar putea fi acel stereotip înrădăcinat în mintea populației, conform căruia dacă te duci la psiholog înseamnă că ai „probleme la mansardă”, fiind mai acceptabil și mai logic să fii jecmănit de vrăjitoare.

Lăsând gluma la o parte, asistența psihologică este absolut necesară pentru o serie de categorii sociale, iar un drum la cabinetul psihologic la timpul lui poate ar fi împiedicat multe evenimente dramatice. Una dintre aceste categorii sunt copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate. Nu de puține ori am văzut știri despre astfel de copii, de până la 14 ani, care s-au sinucis de dorul părinților, simțindu-se abandonați. Există deja psihologi școlari, însă aceștia sunt mai mult de formă, tocmai pentru că nu se apelează la expertiza lor.

Cea mai mare problemă, pe care cei de la CPR sper că doar au uitat să o menționeze, este educarea populației în spiritul apelării la psihologi. Așa cum am scris și în rândurile de mai sus, degeaba va accepta statul decontarea serviciilor psihologice, dacă nu va avea ce deconta. Din păcate, intențiile CPR nu par a fi în interesul românilor, ci par a fi un demers mai degrabă în ajutorul celor care practică profesia de psiholog. Nu neg faptul că, într-adevăr, concurența neloială venită din partea cabinetelor ilegale este o problemă și ar trebui luate măsuri în acest sens, nici faptul că un program de decontare a asistenței psihologice ar fi binevenit, dar nu pot să nu observ că, puși în fața unor asemenea rezultate ale studiului, membrii Colegiului nu spun nimic despre demararea unei campanii de informare a populației despre beneficiile consilierii psihologice. CPR se limitează la a trata situația în mod tehnic, cerând Guvernului să acționeze. Sau poate că ceea ce doresc eu din partea CPR va fi conținut de Programul național de asistență psihologică a populației din România. Rămâne de văzut.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ