Românii trebuie să își asume reintroducerea pedepsei cu moartea

| 05 sep, 2013

Unul dintre cele mai bune exemple în acest sens este reacția extrem de ostilă pe care o parte a bucureștenilor a avut-o pe vremea când Traian Băsescu, pe atunci edil al Capitalei, a încercat să aplice o asemenea soluție.

Cazul tragic al copilului de numai patru ani care și-a pierdut viața după ce a fost atacat de câini maidanezi a produs o firească emoție la nivelul opiniei publice, readucând în discuție modul în care autoritățile gestionează problema câinilor fără stăpân.

La acest moment, cadrul legislativ nu permite eutanasierea câinilor. Articolul 7 din legea promovată de Marius Marinescu interzice în mod expres o asemenea soluție și, în aceste  condiții, autorităților locale nu le-a mai rămas decât varianta de a strânge câinii de pe străzi, a-i steriliza și a-i caza pe viață în adăposturi.

Ceea ce nu s-a întâmplat decât în foarte puține cazuri. Administrația Sectorului 2, unde s-a petrecut tragicul eveniment, era unul dintre exemplele fericite, în care autoritățile locale, în loc să ignore cu desăvârșire problema, au încercat să stăvilească creșterea numărului de câini maidanezi de pe străzi printr-un program de castrare și construirea câtorva adăposturi. Numai că, din nefericire, eforturile lor nu au fost suficiente, iar un copil a plătit cu viața pentru faptul că soluțiile care au putut fi implementate nu au fost eficiente.

Acest caz este de altminteri doar ultimul dintr-un lung șir de victime ale câinilor comunitari agresivi. Numai că, deși de fiecare dată după producerea unui asemenea eveniment dramatic, opinia publică s-a întrebat ce e de făcut și au existat multe voci care să susțină că o rezolvare viabilă nu poate fi concepută în afara eutanasierii maidanezilor, care nu sunt adoptați într-un termen rezonabil, de fiecare dată această soluție a întâmpinat o rezistență puternică din partea ONG-urilor de protecție a animalelor și a iubitorilor de câini.

Unul dintre cele mai bune exemple în acest sens este reacția extrem de ostilă pe care o parte a bucureștenilor a avut-o pe vremea când Traian Băsescu, pe atunci edil al Capitalei, a încercat să aplice o asemenea soluție. Ca urmare a acestei reacții, precum și a modificărilor legislative la care făceam referire mai sus, edilii care i-au succedat au abandonat eutanasierea și s-au orientat către alte solutii.

Este foarte posibil ca incidentele tragice care s-au petrecut de atunci încoace să fi schimbat opinia bucureștenilor pe acest subiect. Ar fi însă absurd ca administrația să impună o soluție fără a-i consulta și a vedea în ce măsură aceștia sunt dispuși să cauționeze măcelărirea câinilor. Mai ales că, în ultimă instanță, ei sunt cei din ale căror taxe ar trebui să vină fondurile pentru implementarea unui program de eutanasiere.  În aceste condiții, referendumul propus de Sorin Oprescu privind câinii maidanezi este perfect legitim.

Mai mult, el ar oferi un instrument extrem de util și pentru parlamentarii chemați să modifice legislația actuală. Chiar dacă nu ar putea să ofere date decât despre opinia bucureștenilor pe acest subiect, ar exista totuși un punct de plecare în formularea unei soluții care să beneficieze de sprijinul populației. Iar acest sprijin, așa cum s-a putut vedea în ultimii 20 de ani, este esențial pentru gestionarea eficientă a fenomenului.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
05 sep, 2013
Florin Tantas
eutanasierea câinilor maidanezi
Cred că ar trebui ”eutanasiați ”cei care nu aplică și nu respectă legea!! Mai câini sunt cei vinovați de cele ce se întâmplă, decât bietele animale care sunt abandonate de oameni iresponsabili: Ați auzit cumva să fie cineva sancționat sub vreo formă ptr abandonarea iresponsabilă a vreunui animal?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ