Românul care a vorbit cu Dumnezeu: la Maglavit, locul unde se petrec în continuare MINUNI

Acesta avea anumite deficiente inca din nastere, mai ales in ceea ce priveste vorbitul. Acesta L-ar fi vazut pe Dumnezeu, ca un “mos”, langa o salcie. I-a spus ciobanului ca oamenii trebuie sa se pocaiasca, si ca el trebuie sa transmita mesajul preotului din sat. Viziunea s-a repetat timp de trei ori, in trei vineri consecutive. Din acel moment, viata ciobanului si a comunei avea sa fie alta. Mii de oameni au venit in pelerinaj la Maglavit. Ologii aruncau carjele, orbii isi recapatau vederea, oamenii muti incepeau sa vorbeasca, etc.

Petrache Lupu

Petrache Lupu a trait intre 14 octombrie 1907 si 14 decembrie 1994. Petrache Lupu a trait aproape 90 de ani. Se spune ca pe vremea comunistilor ar fi fost saltat de multe ori. Fostul cioban a fost privit de oameni ca un trimis al Domnului. Desi Biserica Ortodoxa a ramas circumspecta cu privire la povestea lui Petrache, Satenii au reusit sa construiasca o manastire pe locul unde Petrache ar fi avut viziunile.

Petrache Lupu si Minunea de la Maglavit

Comuna Maglavit e situata in Oltenia, intre Calafat si Cetate, in dreptul cotiturei pe care o face Dunarea inainte de a se indrepta spre Calafat. Comuna are peste 5.000 de suflete si e situata la vreo 4 kilometri de malul Dunarii. Intre fluviu si Maglavit e lunca, teren inundabil, acoperit cu nisip si padure tanara de salcami, care au fost taiati ramanand buturugile si lastari.

In anul 1907, la 14 octombrie se naste Petre, fiul lui Gheorghe Preda Lupu, locuitor sarac din Maglavit. De mic ramanand fara tata, a trait nenorocit langa o mama care il iubea putin. in urma unei boli, varsatul, ramase surd si mut, si traia ascultator si bland in casa unui tata vitreg, plin de rautate, care ii dadea, cu multa parere de rau, o bucata de mamaliga. Cand s-a facut ceva mai mare muncea la plugarie alaturi de tatal sau vitreg; mai tarziu, pus sa pazeasca vitele satenilor, simbria ce o lua intra tot in chimirul acestuia. Vitele insa au fost mai blande cu bietul Petrache caci il fa­ceau sa uite rautatea oamenilor, de aceia el le iubea mult. Cand vedea pe cineva ca da in o vita, i se umpleau ochii de lacrami si dupa ce proprietarul ei isi potolea furia, Petrache se ducea si mangaia locul lovit de biciu sau de ciomag.

Mai in urma si-a facut o stana pentru oile satenilor si si-a injghebat o mica gospodarie. S-a casatorit cu o femeie saraca dar intelegatoare si gospodina. Au impreuna un copil. Petrache Lupu este un om cinstit cum rar se mai ga­seste altul. Cand uneori in turma lui intra o oaie straina nu are astampar pana ce nu da de pagubas. Inapoiaza banii gasiti si sileste pe altii sa faca la fel. Astfel cand a gasit zece mii de lei (bani mari la acea vreme) i-a dus stapanului. Iarna, tatal sau vitreg, ca sa se incalzeasca, fura crucile din cimitir, si facea foc cu ele. Petrache plangea si tremura de mahnire, departe de foc, sa nu-l ajunga caldura si nici lumina lemnului mortilor. Cand au dormit cu totii, a luat crucile si le-a dus in cimitir, infigandu-le la fiecare din mormintele de unde fusesera luate.

“De ce iei umbra mortilor, taticule? Lasa crucile acolo, saracii, sa le tina umbra!” zicea Petrache Lupu. Cinstit si credincios ajunsese Petrache Lupu la varsta de 29 ani. Fusese reformat din armata pentru “debilitate mintala” si greutate in vorbire. In ziua de 31 mai 1935, era intr-o vineri, trecand Petrache Lupu in dreptul a trei buturugi din padure, i-a iesit in cale “un mos” cu barba alba si lunga pana la brau, mustati foarte lungi si impreunate cu barba. In loc de imbra­caminte avea peste tot numai par alb ca matasea, care ii acoperea corpul pana jos la degetele picioarelor, ca un fel de sarica ciobaneasca. Sta in aer, la vreo doua palme de pamant. De la el venea un miros asa de frumos cum nu se intalneste la nici o floare de camp sau gradina – ceva care aduce cu mirosul de smirna. Mosul i-a spus: “Nu-ti fie frica. Sa te duci sa spui la lume, la parintele, la primarie si la bise­rica, ca daca oamenii nu se potolesc, daca nu tin sarbatorile, daca nu se lasa de rele si daca nu vin la biserica, atunci, foc, atunci le rup muncile.”

Dupa aceste cuvinte, Mosul s-a inaltat intr-un nor pa­trat si luminos. Cand a ajuns Petrache Lupu la stana, n-a spus la nimeni nimic, ca sa nu fie luat in ras. A doua vineri, (7 iunie) i-a iesit in acelasi loc Mosul, care i-a zis: “De ce n-ai spus la lume ce ti-am zis?” Petrache i-a raspuns: “Am uitat” si s-a inchinat, apoi a adaugat: “Doamne iarta-ma, ca am sa spui!” “Bine, te iert, dar sa spui la lume tot ce ti-am poruncit.” Apoi Mosul a disparut ca si intaia data. Petrache Lupu s-a inchinat, insa ajungand la tarla si de data aceasta n-a spus la nimeni nimic, frica ca lumea va rade de el fiind mai puternica decat porunca “Mosului”.

A treia vineri (14 iunie), in acelas loc ca si datile pre­cedente, l-a oprit iarasi Mosul zicandu-i: “De ce n-ai spus la lume ce ti-am spus intaia si a doua oara?” Petrache i-a raspuns si de data aceasta: “Am uitat.” Mosul, cu glas gros si tare, i-a zis: “Nu te mai iert.” Totusi dupa ce Petrache i-a cerut iertare, fagaduindu-i ca de data aceasta ii va indeplini porunca, Mosul a cuvantat iarasi: “Sa spui la lumea cu care te intalnesti ca daca nu se potoleste, daca nu tin sarbatorile, daca mai fac rele, daca nu vin la biserica sa se roage, daca nu se apropie, atunci foc, atunci le rup muncile.” Petrache Lupu i-a zis: “Stai, sa ma duc intai la oi.” Mosu i-a ras­puns: “Haide ca merg si eu.” Petrache Lupu i-a zis: “Hai Mosule!” Au plecat amandoi spre stana. Mosul mergea, insa prin aer, la doua palme de pamant. Ajuns la stana Petrache Lupu a trecut sa mulga oile. Mosul, care statea langa el, ii spunea mereu: “Sa te duci chiar acum in sat si sa spui la lume.”

La stana se mai gaseau atunci Sonita Savescu din Maglavit si alt cioban mai mic, Florea Pavel, care au auzit cum vorbea Petra­che cu “Mosul” pe care insa nu-l vedeau, nici nu-l auzeau si l-au intrebat pe Petrache cu cine vorbeste. Petrache, cand voia sa le respunda, ii venea ameteala si nu putea scoate o vorba. Dupa ce si-a aranjat treburile la stana, a plecat spre sat, intovarasit de Mos. Dupa vreo 50-60 metri de drum, Mosul i-a spus: “Am sa mai vin o data, dupa ce tu vei fi spus la lume si sa vad ce o sa faca lumea. Am sa-ti port de grija.” Petrache s-a inchinat, iar Mosul i-a mai spus cu glas gros: “Sa te duci, auzi?” Petrache mai spune ca i-a mai lasat o vorba mare, dar pe care n-are voie s-o spuna nimanui, pana ce Mosul nu vine iarasi. Si Mosul s-a vazut inaltat tot intr-un nor patrat si luminos.

A doua zi, sambata, Petrache Lupu a fost desteptat din somn de o putere care il impingea sa mearga in sat. Pe la 10 dimineata, a inceput sa povesteasca cele petrecute nevestii sale si la toti cu care se intalnea in drum, precum si preotului Bobin, pe care l-a gasit acasa, la primarie. Au venit apoi ziaristii si functionari de la politia din Calafat. Duminica, la biserica, pe la sfarsitul predicii, cum Pe­trache sedea cu capul in jos a simtit ca cineva nevazut l-a apucat de barbie si i-a ridicat capul in sus. Atunci a vazut in altar, plutind prin aer, pe acelasi “Mos”, care i-a facut semnul crucei, al binecuvantarii adica.

De aci inainte personalitatea lui Petrache Lupu se schimba. In cursul saptamanii indemna lumea sa vina la bi­serica si sa se roage lui Dumnezeu pentru iertare. Sa nu munceasca in zilele de sarbatori si toate celelalte porun­ci ale Mosului: sa nu mai minta, sa nu dusmaneasca, sa nu fure, sa nu curveasca, sa-si respecte parintii si pe cei batrani, sa posteasca posturile, femeile sa nu mai avorte­ze.

Petrache Lupu predicand multimilor

In ziua de 7 iulie a avut o noua aratare anume o stea luminoasa si mare tot la locui aratarii, iar ca la un stat de om deasupra lui, a vazut pe acelasi “Mos”, care i-a fagaduit ca toamna aceasta sau alta, daca lumea se va pocai, va face cu aceasta stea semnul crucii, in fata lui Petrache si a oamenilor daca lumea se va pocai, Mosul va lasa aceasta stea in jos. Atunci Petrache sa spuna lumii sa puna mana pe ea. Ea insa se va ridica in sus si nu o vor putea prinde; va mai face semnul acesta inca de doua ori. Dupa aceasta ciobanul va anunta lumea ca va incepe prapadul.

Duminica, 14 iulie, la slujba bisericeasca facuta de 7-8 preoti, din parohiile vecine si de preotul Nicolae Bobin din Maglavit, a venit lume si din alte sate, vreo 2-3000 oameni. Apoi s-a facut o procesiune la locul cu vedenia. Acolo erau adunati peste 10.000 oameni, dupa aprecierea sus-numitului preot. In timpul slujbei Petrache Lupu a vazut plutind asupra lumii acelasi Mos. S-au colectat de cioban 7.000 lei ce s-au depus la Casa de Economie pentru a se cumpara doua troite si a se zidi fantana ciobanului in ciment. La cati­va pasi departare de stana se afla o fantana primitiva sapata de Petrache.

In locurile acestea foarte multi ciobani au in­cercat zadarnic sa dea de apa, numai Petrache Lupu a avut mai mult noroc. Satenii cred ca e p fantana facatoare de minuni. In apropierea unei tufe Petre a infipt o cruce de brad pe care o mana nedibace a insemnat urmatoarele: “Petre G. Lupu ciobanul care s-a intalnit cu Mosu – Sa inchine, sa pupe”. Alaturi de cruce Petre a ridicat un adapost, in mijlocul caruia are grija sa aprinda lumanari si tamaie. Increderea lui Petre in oameni este foarte mare, incat banii, care i-a ca­patat de la pelerini pentru ridicarea unui altar care sa arate locul unde Dumnezeu a vorbit prin el oamenilor, ii lasa langa cruce si nimeni nu se atinge de ei.

Lumea vine aici, aprinde lumanari si se roaga. La in­ceput unii, necredinciosi, cereau ca ciobanul sa fie arestat, iar credinciosii care veneau sa aprinda lumanari, tamaie, candele sa fie indepartati. Prin interventia Domnului senator Valareanu si a altora, ciobanul a fost lasat nestingherit. Autoritatea morala a ciobanului e foarte mare. El e numit “preasfantul”, rugaciunile le face el, lumea se inchina si il roaga pe el sa intervina la “Mosul”. Ciobanul nu primeste bani pentru sine.

Preotul satului se ocupa cu mersul incasarilor intr-o lada, seara se face numaratoarea de catre delegatia comi­tetului instituit pentru ridicarea unei biserici. Ciobanul pune si el iscalitura, fiindca a invatat sa iscaleasca. Unii pelerini “cei buni la Dumnezeu”, printre care sunt si multe persoane culte, vad in jurul ciobanului predicator un nimb luminos in care se disting figuri sfinte.

Ciobanul, suit pe o estrada, langa o mare cruce, ri­dicata cu cheltuiala Domnului Dr. Albu, medic al sanatoriului cu acelasi nume din Craiova, vorbeste oamenilor. Aceasta es­trada e situata in camp liber. Inspre apus de aceasta cruce, in mijlocul padurii, se gaseste locul sfant, cu cele trei buturugi, unde s-a aratat Dumnezeu. Cei care au ascultat predica vin si se aseaza pe locul acesta, sarutand pamantul si buturugile si se ung cu seva ce curge in picaturi din cativa plopi bubosi, din cauza unor paraziti care au patruns prin coaje in canalele sevei.

Aci zac, pe nisip, sutele de infirmi, incurabili si necajiti, care asteapta mila lui Dumnezeu. Administratia a luat masuri ca pelerinii sa nu sada in comuna. In schimb, situatia regiunii vizitate de pelerini era, in vara anului 1935, cand am vizitat Maglavitul, destul de serioasa din cauza enormei aglomeratii de oameni, lipsiti de cele mai elementare masuri de igiena. Administratia a luat insa masuri si in aceasta privinta construind latrine (bai), arzand gunoaiele, etc. Apa de baut se ia din patru fantani construite de curand si din izvoarele ce ies din poalele luncii Maglavit. Totusi, din cauza aglomeratiei, fanta­nile sunt asaltate de oameni care isi introduc in galeti sticle­le, canile si toate cioburile. Pentru a se evita aceasta, s-au adaptat pompe la aceste fantani.

Treptat situatia sanitara s-a ameliorat, doi medici si cinci agenti sanitari au lucrat in acest sens. Din ordinile Domnului Dr. Viorel Popescu, inspector sanitar, s-au construit latrine, o baraca dispensar si infirme­rie, o statie de bai si deparazitare. Pelerinii se culca pe pamant, in aer liber. Langa orbi, paraliticii, bolnavi cu cancer, cu fistule tuberculoase, ulcere varicoase. Este impresionanta staruinta acestor nenorociti de a sta cat mai aproape de locul unde a aparut vedenia.

Petrache Lupu, cu bunul lui simt, a inteles dispoziti­ile administrative care cer ca orice pelerin sa nu stea mai mult de trei zile in localitate. El argumenteaza astfel: daca “Mosul” nu i-a vindecat in cateva zile, e semn ca bolnavul are pacate multe si trebuie sa plece. Numarul pelerinilor se ridica in timpul verii la 20.000 pe zi, iar la inceputul lui sep­tembrie 1935, intr-o sambata, cu ocazia venirii Episcopului, numarul s-a ridicat chiar la 50.000. La aceasta data banii lasati depasisera un milion de lei (enorm la acea vreme). Pelerinii au tendinta a lasa pe seama preotilor bisericii colectarea banilor, etc. si ei se incred absolut in omul simplu dar desinteresat care e cioba­nul. La inceputul lui noiembrie, vinerea, pelerinii erau abia 2-3000.

Petrache Lupu spune singur ca a fost reformat din armata dupa un tratament contondent, fara rezultat, caci era banuit ca simuleaza prostia si mutismul. De fapt, el nu a fost mut ci cepeleag si cu un vocabular redus. Aceste defecte ale vorbirei s-au ameliorat mult prin faptul ca vorbeste zilnic poporului credincios. S-a publicat intr-un ziar din Bucuresti, foaia matricola a lui Petrache Lupu. Credem ca reproducerea ei astfel cum e intocmita in registrul Cercului de recrutare Cra­iova, poate interesa:

“Nr. matricol 13830 – Ctg. 1929. Cerc. Recrut. – Craiova. Corp. – Rgt. 31 Inf. Calafat. Nationalitatea – roman. Religia – ortodox. Nascut in anul – 1907. Luna – Octombrie. Ziua- 14. In comuna – Maglavit. Plasa – Calafat. Judetul – Dolj. Fiul lui Dinu Gheorghe si a lui Florica. Talia – 162/83. Parul – castaniu. Ochii – caprii. Nasul – potrivit. Barbia – potrivita. Fata – smeada. Sprancenele – castanii. Fruntea – potrivita. Gura – potrivita. Semne particulare n-are. Mutatii: 20.11.1929 – Prezent fara reclamatie. Admis, bun pentru infanterie. La vizita medicala amanat: Otita medie supurata. 19.11.1930 – Amanat a doua oara. Debilitate mintala. 10.11.1931 – Lasat la vatra fiind dispensat medical. Cla­sat “Impropriu serviciului militar, pentru surdo-mutism provenit din sifilis ereditar.” La corp. Art. 74 legea Recrutarii. Ordin de zi Nr. 176/931, Rgt. 31 Inf.”

Din cercetarile mai amanuntite ce am facut la Craiova rezulta ca Petrache Lupu a fost dispensat medical la 10 11. 1931, dupa o scurta internare in Spitalul militara Corpului I de armata, unde la aceasta data sosesc pentru stabilirea pozitiei militare sute de bolnavi, care urmeaza sa fie exami­nati de specialistul respectiv, li se fac probele de laborator si apoi cu diagnosticul stabilit sunt prezentati d-lui general medic Vasilescu August pentru a-i vedea si a da ultima ho­tarare.

Pentru Petrache Lupu diagnosticul a fost: “otita medie supu­rata bilateral cu perforatia larga a ambelor timpane, usoara idiotie”, iar in foaia de observatie nu este trecut decat examenul local, clinic al urechilor. Nu se mai gaseste in acea foaie nimic asupra antecedentelor sale heredo-colaterale sau asupra vreunui examen care sa sustina diagnosticul de usoara idiotie. N-am putut afla cine a pus in foaia matricola diagnosticul de sifilis hereditar. Daca Petrache Lupu ar fi prezentat ceva in aceasta directie n-ar fi scapat medicilor de la Spitalul Militar din Craiova. E vorba deci de o eroare.

Azi e intr-o continua iritatie din cauza ca lumea ii cere sa vorbeasca si sa se roage mereu pentru vindecarea miilor de bolnavi. Se spune ca anterior vedeniei si chiar la ince­putul pelerinajului Petrache Lupu vorbea calm, greoi. Azi a devenit vorbaret. Procedeul lui pentru incercarea vindecarilor e ur­matorul: El afirma ca nu e nici sfant, nici doctor, dar, dupa ce asculta pasurile celor ce vin la el, invita lumea din jurul lui sa se roage cu el lui Dumnezeu. Fraza intrebuintata este: “Doamne ajuta pe cei orbi sa vada, pe surzi sa auda, pe cei muti sa vorbeasca etc”. Apoi se inchina si face numeroase cruci.

Dupa domnul dr. Viorel Popescu, inspector sanitar, gestu­rile ciobanului nu sunt nici de binecuvantare, nici de implo­rare, ci gesturi dezordonate, neadecvate la vorbire. Cand i se comunica cum ca bolnavul nu s-a vindecat, el raspunde: “Ce sa-ti fac, ai pacate grele, roaga-te la “Mosul”, du-te la locul vedeniei si roaga-te; asteapta!”. Se cere sa binecuvanteze obiecte ca batiste, camasi, etc, sa atinga bolnavi. El refuza intai sa binecuvanteze, zicand ca nu e sfant dar, la in­sistentele pelerinilor, atinge lucrurile si bolnavii. Pune mana pe orice bolnav, pe orice bubos, fara nici o frica, caci, zice el, “Mosul” i-a dat curaj. Aceasta munca totusi il enerveaza, se da jos de pe estrada, dar lumea se tine dupa el, il atinge cu maimile, il roaga sa vina la locul vedeniilor, sa vindece pe cei netransportabili. In cele din urma, nu mai aparea pe locul viziunei decat de doua ori pe zi, dimineata la ora 11, si dupa-amiaza la ora 15.

Sub influenta lui Petrache Lupu locuitorii din satele vecine duc o viata mai morala. Nu se mai mananca decat rar carne, nu se mai intampla furturi, batai. Medicul legist al judetului Dolj comunica faptul ca de la 1 iunie pana la ince­putul lui septembrie 1935 n-a mai avut nici un caz de me­dicina legala. La biserica totusi nici acum nu prea se duce lumea; se aduc de poporeni acuzatii grele preotilor de sat. Un fapt e sigur: orice lucru pierdut pe campul pelerinajului e adus la cioban, care, intreband multimea, il restituie pa­gubasului.

Pelerinii vin din toate partile tarii, intrebuintand toate mijloacele de locomotiune. Se organizeaza trenuri complete. Vin chiar familii evreiesti. Sunt oameni care vin pe jos de la mari departari, considerand drumul istovitor ca un ispasitor de pacate. Ajung la Maglavit, dupa zile si nopti de drum, flamanzi si istoviti – dar cu cata fericire in suflet! Numarul bolnavilor vindecati sau ameliorati nu se poate sta­bili. Episcopul Bartolomeu al Ramnicului a venit insusi sa se roage pe locul vedeniilor din Maglavit. Cu aceasta ocazie, sambata, 14 septembrie 1935, Petrache Lupu a asistat la slujba religioasa de la biserica din sat, iar la ora 09.00, in fruntea unei imense procesiuni, intre preotime si jandarmi, care il apara de asaltul multimii, a pornit pe drumul de curand taiat prin padure pana la tarla din marginea Dunarii.

De-a lungul soselii, cateva zeci de mii de oameni se inchinau insirati pe doua randuri. Mii de barbati si femei ii asteptau in genunchi trecerea. Petrache nu le facea nici un semn, nu le spunea nici o vorba. Mergea drept, si se lasa atins, ca in vis, de cate o mana scapata printre jandarmi. Era obiectul unei continue adoratii mistice, care, la schilozi si bolnavi, ia forme de delir. Nimeni n-are o umbra de indoiala. Mataniile si ingenuncherile nu iau sfarsit decat la ora 09.30, cand cortegiul ajunge langa vechea tarla. Acolo episcopul Vartolomeu asteapta, in mijlocul unui sobor de 20 preoti, sosirea ciobanului.

Se ridicase pe locul acela o estrada inalta strajuita de noua cruci imense inconjurate de verdeata. Lumea in jurul ei formeaza o mare de capete. Unii ziaristi pretindeau ca ar fi fost o suta de mii. Altii vorbesc de 60-70.000. Drept este ca in acea vineri, pana la innoptat, au tot venit convoa­ie de carute pline cu pelerini din toate unghiurile tarii, din Transilvania, din Banat, chiar de departe din Maramures, si trenurile obisnuite nu mai puteau incarca pe toti calatorii. De la Bucuresti si de la Craiova s-au format trei trenuri speciale cu cate 20-25 vagoane, care au descarcat in statia Maglavit circa 30.000 de insi.

Pelerinaj la Maglavit

Slujba Episcopului incepe la ora 9 si jumatate. Cu toata instalatia de megafoane din cele patru colturi ale cam­piei, corul preotilor se aude foarte slab. Se roaga unii, altii vorbesc. Isi povestesc minunile. Intr-o parte se spune ca doua femei au nascut. De abia cand incepe Petrache sa vorbeasca linistea devine completa si cuvintele lui pot fi din loc in loc auzite. “Mosul a spus: Oamenii sa se inteleaga intre ei. Toti suntem frati. Nu va invrajbiti.” Si lumea asculta ingenuncheata. Cate o femeie, din apropierea estradei, intinde inspre mana ciobanului o ba­tista, o floare, o creanga, o bucata de hartie. Petrache le atinge cu mana. Femeile sunt multumite, macar sa aiba un obiect atins de mana lui.

La ora 11.00, Episcopul, preotii si Petrache coboara es­trada si in fruntea unui cortegiu se indreapta spre locul unde a fost hotarata cladirea noii biserici. Acolo, dupa o noua sluj­ba divina, Petrache pune piatra de temelie a viitoarei bi­serici. Intr-un interviu dat “Universului” din 15 septembrie 1935, IPS Patriarh Dr. Miron Cristea arata inalta valoare a indemnurilor ciobanului: “Pocaiti-va; indreptati-va, feriti-va de rele; mergeti la Sfanta Biserica si va rugati si impliniti porun­cile invatate de ea.”

Ca specimene de vindecari am citit in ziare multe, asupra autenticitatii lor nu ma pot pronunta, deoarece acesti pacienti n-au fost examinati de un neurologist care sa con­state natura bolii si daca vindecarea a fost instantanee, prin urmare miraculoasa, sau daca, din contra, aceste vindecari intra in domeniul fenomenelor cunoscute, cum as crede.

La “buturugi” se gasea o intreaga serie de bolnavi vindecati la Maglavit. Cu acest prilej, printre multimea de suferinzi era Alexe Stroe Militam, fost primar in Satulung, care este orb de 5 ani. Venise sa se roage si el cu credinta, pentru sanatate. Cu lacrami in ochii limpezi dar fara vedere, Militam a po­vestit unui ziarist despre urmatoarele cazuri de vindecare intamplate in ultima saptamana:

Radu Manolescu din lunca jud. Braila, in etate de 54 ani, a venit cu mana si piciorul drept paralizate. Dupa o sedere de 7 zile la “buturugi” a plecat vindecat. Costica Trandafir din Coreseni jud. Ialomita, mut si surd de 17 ani, dormind o noapte la “buturuga mare” a ince­put sa vorbeasca perfect. Domnisoara Elena Constantinescu, din Constanta, bol­nava de epilepsie de 7 ani, stand doua saptamani la “butu­rugi” s-a facut sanatoasa. Ion Negrila, dintr-o comuna din jud. Arges, de 71 ani, avand paralizate mana si piciorul stang, a stat 3 saptamani la locul sfant si s-a vindecat.

In ceea ce priveste cazul de vindecare al medicului capitan Radulescu, care isi pierduse vederea in urma unui accident de automobil, Viorel Popescu imi comunica urmatoarele amanunte culese de la sora capitanului Radulescu. Specialistii din Bucuresti si Berlin n-au putut sa-l vin­dece. Era pe punctul de a fi reformat. La Viena un specia­list ii spusese sa aiba rabdare caci, probabil, se va vindeca. Disperat, s-a dus la Maglavit unde a stat trei zile. Dupa ace­ea, sora sa, care era farmacista, se pomeneste cu el vesel si ii comunica revenirea in parte a vederii. Ea necrezand, capitanul ii descrie modul cum e imbracata, i-a citit ora pe ceasul din farmacie.

*

Ramasitele pamantesti ale lui Petrache Lupu, ciobanul despre care se spune ca ar fi vorbit cu Dumnezeu, au fost dezgropate recent din cimitirul din satul Maglavit si mutate in Manastirea Maglavit, asa cum si-a dorit, in timpul vietii, Petrache Lupu. Asa au vrut si miile de credinciosi, care au pornit deja in pelerinaj la mormantul lui. Si acum plang oamenii cand isi amintesc povestea.

Sursă: proortodoxia.wordpress.com