Rompetrol vrea să construiască prima benzinărie ecologică din România până în 2020

| 24 apr, 10:39

Rompetrol are în plan construcţia, în România, a primei staţii de alimentare ecologică, până în anul 2020, a declarat, joi, Costinela Drăgan, director Comunicare şi Sustenabilitate KMG International, la conferinţa 'Sustainability: Shaping the future of brands'.

'KazMunaiGaz, compania naţională a Kazahstanului, care este şi shareholderul majoritar în acest moment al Grupului Rompetrol sau KMG International, are proiecte foarte ambiţioase, derulate în special cu Banca Mondială, prin care îşi propun, până în 2030, foarte multe proiecte pe biodiversitate în Marea Caspică. Astfel, 49 de milioane de dolari vor fi suport aid către angajaţi, aproape 20 de milioane de dolari contribuţie în proiecte de sponsorizare şi caritate. Consumatorul - şi mai ales cei din generaţia Millenials - se uită foarte mult nu numai la calitatea produsului, ci şi dacă respectiva companie implementează proiecte de sustenabilitate în protecţia mediului. Vom avea, până în 2020, o staţie sustenabilă, pe modelul celor de la Repsol, unde vor fi folosite materiale sustenabile, ne propunem captura de CO2, iluminare LED, puncte de încărcare maşini electrice. Investiţia va fi pe modelul celor de la Repsol, care şi-au propus să construiască în Spania, la Madrid, prima benzinărie din lume certificată BREA ca fiind o benzinărie sustenabilă. De asemenea, ne propunem să avem, poate în următorii cinci ani, primul depozit verde. Momentan, operăm zece depozite în România şi ne propunem ca unul dintre ele să fie verde', a afirmat Drăgan. 

Potrivit reprezentantului KMG International, proiectele ce vizează sustenabilitatea sunt extrem de importante la nivel mondial, iar România s-a angajat să se alinieze acestor iniţiative. 

'Noi, ca şi companie, ne-am propus să facem trecerea de la CSR către sustenabilitate, prin urmare nici nu mai folosim termenul de CSR atunci când vorbim de strategia de business, de dezvoltare durabilă. Am putea spune că sustenabilitatea vs CSR reprezintă o evoluţie a gândirii, nu este numai beneficiul pentru shareholder, ci o mai bună balanţă între investiţii şi contribuţia către societate (...) România este o ţară cu 4,8 milioane de oameni săraci, din care 1,4 milioane copii, şi de aceea sunt foarte multe lucruri de făcut, iar companiile îşi asumă la nivelul politicilor de CSR o serie de proiecte, aşa cum face şi KMG International, mai ales pe domeniul protecţiei mediului şi sănătate. Pe partea de protecţia mediului, în decembrie 2015, a fost Conferinţa pe Climate Change şi ştim cu toţii că 195 de ţări au adoptat primul primul agrement pe schimbări climatice, la care a semnat şi România şi Kazahstanul. Cel mai important este că aceste ţări şi-au asumat o mai bună transparenţă în comunicare şi planuri concrete de a susţine schimbările climaterice, prin reducerea de emisii. Ce este şi mai interesant, este că ţările dezvoltate susţin acest obiectiv printr-un fond de 100 de miliarde de dolari anual, până în 2025, bani care vor merge către ţările în curs de dezvoltare, pentru a reduce emisiile", a precizat Costinela Drăgan. 

Potrivit acesteia, un alt eveniment internaţional se va desfăşura anul acesta la Astana, în perioada iunie - septembrie, respectiv o conferinţă pe tema Future Energy, unde foarte multe ţări participante, lideri de guverne, de ţări, de companii îşi propun să răspundă la întrebarea: Cum asigurăm o energie sustenabilă pentru toţi, în timp ce avem aceste targeturi ambiţioase de reducere a emisiilor de CO2?. 

Specialişti şi lideri în industria brandurilor participă, joi, la Bucureşti, la conferinţa de specialitate 'Sustainability: Shaping the future of brands', organizată de Idea Events şi Asociaţia 'Together for a better Tommorow'. 

Evenimentul se doreşte a fi punctul de întâlnire a brandurilor pentru care sustenabilitatea reprezintă un reper esenţial în strategia lor de business, iar discuţiile se vor axa pe teme despre cum se poate face trecerea de la CSR la sustenabilitate, ca strategie de business, despre cele mai noi reglementări şi standarde din domeniul raportării non-financiare, dar şi despre noua generaţie 'Millennials' (cei născuţi între anii 1990 şi 2000), una cu apetit pentru achiziţii, dar şi cu exigenţe şi aşteptări mari de la brandurile cu care interacţionează.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ