Roşia Montană, între cele 7 cele mai periclitate situri din Europa
Roşia Montană a fost nominalizată pe lista Europa Nostra a celor 7 Cele mai periclitate situri şi monumente din Europa şi a fost inclusă în programul de salvare iniţiat în colaborare cu Banca Europeană de Investiţii şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Peisajul cultural istoric Roşia Montană a fost selectat în lista finală, alaturi de amfiteatrul roman din Durres (Albania), centrul istoric al oraşului Nicosia (Cipru), fortificaţiile Vauban din Briancon (Franta), mănăstirea San Benedetto Po (Italia), mănăstirea din Setubal (Portugalia) şi biserica armenească Sf. Gheorghe din Mardin (Turcia).
În acest context, astăzi va avea loc o conferinţă organizată de Asociaţia Pro Patrimonio, Asociaţia ARA (Arhitectură. Restaurare, Arheologie), Ordinul Arhitecţilor din Romania, ICOMOS România, Asociaţia Alburnus Maior şi Parohia Unitariană din Roşia Montană.
La eveniment vor participa: Şerban Sturdza, vicepreşedinte al Fundatiei Pro Patrimonio, vicepreşedinte OAR Maria Berza, membru al juriului programului "7 Most Endangered", Monica Margineanu Carstoiu, presedinte al Asociatiei ARA, Stefan Balici si Virgil Apostol, autori ai dosarului de candidatură al Roşiei Montane pentru programul 7 Most Endangered domnul Tudor Bradatan, Asociatia Alburnus Maior.