Rovana Plumb, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate pentru portofoliul de ministru al Muncii

| 04 mar, 2014

Rovana Plumb, propusă pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Muncii, a primit, marţi, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Aceasta a fost votată favorabilă de către 34 de membrii ai comisiilor parlamentare, în timp ce 16 voturi au fost împotrivă. Nu au fost consemnate abţineri.  Până în prezent, Rovana Plumb a fost Ministru al Mediului. 

Rovana Plumb a primit, marţi dimineaţă, aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Muncii, Familie şi Protecţiei Sociale şi a Persoanelor Vârstnice din partea Comisiilor pentru muncă şi protecţie socială, pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi şi pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor şi a comisiilor pentru muncă, familie şi protecţie socială şi pentru egalitate de şanse din Senat. 

Rovana Plumb s-a născut la 22 iunie 1960, la Bucureşti. 

Este licenţiată a Facultăţii 'Utilaje şi Ingineria Produselor Chimice' (1984) şi doctor în domeniul Managementul sistemelor industriale la Universitatea Politehnica Bucureşti (2004). 

Este căsătorită şi are doi copii.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ