Rovana Plumb: Cuantumul restituirilor este de peste 350 milioane de lei
Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, a precizat că, în ceea ce priveşte mamele care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului calculate în mod eronat, cuantumul restituirilor este de 50 milioane lei, iar în cazul pensionarilor suma ajunge la peste 350 milioane lei.
"Mă bucur că au trecut amendamentele pe care, de comun acord, partidele din coaliţia de guvernare şi Guvernul le-au propus în aşa fel încât să se bucure de această scutire la plata debitelor, constituite nu din vina mămicilor sau a pensionarilor, şi cei care au plătit deja aceste debite, de bună voie, către autorităţile fiscale. Este vorba de plata debitelor din anul 2011, de la 1 ianuarie, care restituire se va face pe o perioadă de cinci ani, în tranşe egale. În ceea ce priveşte mamele, cuantumul restituirilor este de 50 milioane lei, iar, în ce priveşte pensionarii, de peste 350 milioane lei. Sigur că fiecare dosar va fi analizat', a declarat Rovana Plumb, la finalul şedinţei plenului Senatului de luni.
Rovana Plumb a explicat că s-a propus un termen de cinci ani pentru restituirea respectivelor sume deoarece acestea nu erau prevăzute în bugetul pe anul în curs.
'Propunerea a plecat de la faptul că mamele care nu au nicio vină şi li s-au constituit aceste debite nu trebuie să plătească pentru greşelile făcute de către alte persoane. De asemenea, s-a luat în calcul faptul că, în urma deciziei Curţii de Conturi care trebuia pusă în aplicare şi pentru care am făcut această amnistie fiscală, nu erau prevăzute în buget aceste sume. (...) De aceea noi am propus ca restituirea acestor sume deja plătite să se facă începând cu 1 ianuarie 2015 pentru că suntem nevoiţi, în momentul de faţă, să facem o serie întreagă de reparaţii, să luăm măsuri pentru a îndrepta tot ce s-a făcut pe guvernarea până în 2012', a mai spus ministrul Muncii.
Totodată, aceasta a ţinut să sublinieze că proiectele privind amnistia fiscală a mamelor şi pensionarilor vor fi supuse atenţiei plenului Camerei Deputaţilor săptămâna viitoare.
Citeşte şi: Senatul a adoptat propunerea legislativă privind amnistia pentru profesori
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, constituite în sarcina pensionarilor, cu amendamentul că sumele deja recuperate vor fi restituite eşalonat.
Potrivit amendamentului, sumele provenite din debitele recuperate de la pensionari începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la data intrării în vigoare a prezentei legi se restituie eşalonat pe o perioadă de cinci ani calendaristici începând de la data de 1 ianuarie 2015 prin plăţi anuale egale.
'Restituirea se realizează pe baza cererilor de către pensionar la casele judeţene de pensii, Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, respectiv casele de pensii sectoriale. Nedepunerea cererii atrage nerestituirea sumelor. Sumele ce urmează a fi restituite nu se actualizează cu indicele inflaţiei şi nu sunt purtătoare de dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere după caz', a spus senatorul PSD, Liviu Pop, în plen.
De asemenea, plenul Senatului a adoptat, luni, şi proiectul de lege care prevede amnistierea mamelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului calculate în mod greşit.
Şi în acest caz, senatorii au adoptat un amendament prin care sumele provenite din debitele recuperate începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la data intrării în vigoare a legii în discuţie să se restituie eşalonat pe o perioadă de cinci ani începând cu data de 1 ianuarie 2015, prin plăţi anuale egale.