Rovana Plumb: Ministerul nu a dat acord de mediu pentru proiectul Roşia Montană
Ministerul Mediului nu a dat acord de mediu şi nu a făcut nicio derogare de la legislaţia de mediu în vigoare în ceea ce priveşte proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană, a declarat la Palatul Parlamentului, ministrul Rovana Plumb.
"Ministerul Mediului nu a dat acord de mediu şi nu a făcut nicio derogare de la legislaţia de mediu în vigoare în ceea ce priveşte proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană. În proiectul de lege transmis la Parlament şi care se află în dezbatere rolul Ministerului Mediului a fost acela de a stabili clar şi de a impune cele mai înalte standarde de mediu", a declarat ministrul Mediului, Rovana Plumb, conform Agerpres.
În ceea ce priveşte acordul de mediu, aceasta a arătat că el se propune de către comisia de avizare tehnică de pe lângă Ministerul Mediului şi se aprobă de către Guvern.
"Acordul de mediu este încă în procedură şi se aşteaptă finalizarea proiectului de lege şi a deciziei Parlamentului. În funcţie de decizia Parlamentului, se va acţiona ca atare. (...) Era absolut necesar să introducem standarde de mediu dintre cele mai înalte, pentru că faţă de cele două măsuri aferente anului 1999 când a fost acordată licenţa, tot ceea ce înseamnă protecţia mediului a evoluat din punct de vedere al standardelor şi al legislaţiei. Or, atâta timp cât el a fost adoptat prin act normativ, modificarea licenţei nu se poate face decât tot printr-un act normativ", a arătat ministrul Mediului.
Întrebată dacă în Guvern s-a discutat despre varianta schimbării modalităţii de calcul a accizelor pentru carburanţi şi dacă e luată în calcul varianta indexării cu rata inflaţiei, Rovana Plumb a răspuns negativ. "Încă nu, urmează. (...) În momentul în care o să se ia decizia bineînţeles că vă vom anunţa. Eu nu cunosc să se fi discutat o astfel de variantă. Ieri (n.r. miercuri), în şedinţa de Guvern, nu s-a discutat o astfel de variantă", a arătat ministrul Mediului.