Rovana Plumb propune indemnizaţie de 100% din salariu în perioada concediului de maternitate
Vicepreşedintele PSD Rovana Plumb a anunţat vineri, la Şcoala de vară a femeilor social-democrate, că propune modificarea Legii indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, astfel încât aceasta să reprezinte 100% din salariu în perioada concediului de maternitate.
'Când vom reveni la guvernare vom modifica Legea indemnizaţiei pentru creşterea copilului astfel că în perioada concediului de maternitate, de 18 săptămâni, indemnizaţia să fie 100% egală cu salariul pe care l-a avut mămica până când a intrat în concediul de maternitate, pentru că din punctul nostru de vedere maternitatea nu este o boală', a afirmat fostul ministru al Muncii.
Rovana Plumb a afirmat că guvernul actual nu a finalizat multe dintre programele începute de fostul executiv în domeniul social.
'Guvernul actual este unul de dreapta care niciodată nu va trata problemele sociale, iar în cea ce priveşte domeniul muncii, al ocupării, al familiei sau persoanelor vârstnice nu am văzut niciun fel de propunere sau măsuri luate în favoarea omului de rând, mai mult dintre programele pe care le-am lăsat când am plecat de la guvernare niciunul nu a fost finalizat. Aş începe cu tinerii, care întotdeauna au reprezentat o prioritate pentru PSD. Am lăsat un program destinat pentru 450 de tineri, finanţat din fonduri europene cu 479 de milioane, este vorba despre 'Garanţia pentru tineri', care nici până la ora aceasta nu a fost pus în aplicare, ba mai mult de atât România va trebui să plătească penalizări de 30 de milioane de euro, pentru că nu şi-a îndeplinit programul respectiv. Nu se vorbeşte despre pensii, despre politici sociale, nu aud să existe nicio preocupare privind indexarea pensiilor care ar trebui să se întâmple anul viitor. Nu am auzit discuţii despre salariul minim pe economie. Acesta este nu doar un instrument economic, ci şi social. În cea ce priveşte politica de gen, programele pe care le-am început sunt în momentul de faţă blocate şi nu există nicio preocupare în acest sens. Pe Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse erau două programe care în momentul de faţă nu sunt finalizate. Practic, în ceea ce priveşte Ministerul Muncii, în afară de acel eşec al Legii salarizării nu am auzit despre niciun fel de măsuri care să-i ajute pe români şi România', a concluzionat Rovana Plumb.